Eveniment dedicat copiilor şi adolescenţilor din comunităţile minoritare Primăria Cumpăna organizează Festivalul de Muzică şi Dans „Mini Armoni“

Primăria comunei Cumpăna,în parteneriat cu SC Reve Concept SRL, organizează, în perioada 14-15 iunie, cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Muzică şi Dans pentru Copii şi Adolescenţi din România „Mini Armoni“. Evenimentul, care a căpătat o anvergură naţională, este organizat pentru a descoperi şi promova noi talente ale muzicii şi dansului tradiţional, specifice minorităţilor etnice prezente pe teritoriul României. 
Organizatorii îşi doresc ca, prin intermediul acestui festival, să pună în legătură copiii şi adolescenţii diferitelor minorităţi din ţară, dar şi să atragă iubitorii muzicii şi dansurilor tradiţionale.
Evenimentul va fi găzduit de Casa de Cultură din comuna Cumpăna şi va fi prezentat de Nida Ablez, iar concursurile vor fi jurizate de Fredi Camacho, Ana Maria Petre, Carmen Rădulescu, Nick, Florin Vasilica, Ionuţ Voicu, Lolli Karaiola şi Elis Menagi. De asemenea, în prima zi a festivalului, componenţii juriului vor susţine un spectacol extraordinar, începând cu ora 17.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 644

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 489

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 774

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 365

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 585

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 721

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 670

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 377

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 698

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 744

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 620

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 577

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1576

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 645

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 898