Festivalul Naţional „Mini Armoni“, la a doua ediţie Muzică pe înţelesul tuturor şi dansuri tradiţionale la Cumpăna (galerie foto + document)

La Cumpăna s-a încheiat, ieri, cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Muzică şi Dans pentru Copii şi Adolescenţi ai Minorităţilor din România „Mini Armoni“. Evenimentul cultural, adresat tinerilor din minorităţile dobrogene, s-a desfăşurat în weekend, la Casa de Cultură din comuna Cumpăna, şi a fost organizat de Primăria comunei Cumpăna, reprezentată de primar economist Mariana Gâju, în parteneriat cu SC Reve Concept SRL. „Acest eveniment este ideea unei societăţi - Reve Concept - care, în urma unei selecţii, a ales comuna Cumpăna pentru a fi partener în realizarea unui festival inedit, care se adresează celor 17 minorităţi naţionale. Manifestarea pune în valoare ce are mai bun fiecare etnie în parte - tradiţia - prin cântec, dans, port popular.

Dacă am ajuns să organizăm şi cea de-a doua ediţie, înseamnă că iniţiatorii au fost satisfăcuţi de cum a decurs prima etapă“, a declarat primarul ec. Mariana Gâju. Scopul festivalului a fost de a consolida o legătură între copiii şi adolescenţii din etniile minoritare ale României.
Sâmbătă, participanţii au intrat în competiţie, concurând la trei grupe de vârstă: 5-7 ani, 8-10 ani şi 11-18 ani. După ora 17.00, când a fost programat concursul de dans, reprezentanţii juriului au oferit un spectacol de excepţie. Membrii juriului au fost Fredi Camacho, Ana Maria Petre, Carmen Rădulescu, Nick, Florin Vasilică, Ionuţ Voicu, Lolli Karaiola şi Elis Menagi, iar festivalul a fost prezentat de Nida Ablez. Ieri, au fost desemnaţi câştigătorii concursului, o misiune deloc uşoară pentru cei care au analizat evoluţiile participanţilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în comuna Cumpăna, județul Constanța

27 Apr 2024 1015

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 705

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 667

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 374

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 691

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 740

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 619

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1570

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 657

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 465

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 896

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 702

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 695

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 655

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 736