Administratie locala

Preşedintele CJC, Marius Horia Ţuţuianu, precizări despre ruta ocolitoare către sudul litoralului


Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a făcut precizări cu privire la rutele ocolitoare către sudul litoralului. După ce primarul din Mangalia s-a plâns de gestiunea proastă a situaţiei privind traficul abundent pe DN 39, preşedintele CJ a precizat că până la finalizarea proiectului rutei ocolitoare există un drum ocolitor proaspăt asfaltat de câteva luni pe ruta Mangalia - Negru Vodă - Agigea (ieşire la sensul giratoriu de la autostradă).

Declaraţiile au fost făcute la finele şedinţei de Consiliu Judeţean, care a avut loc la data de 12 august 2019. Toate proiectele au trecut de votul consilierilor. „La ora actuală, într-adevăr este o problemă pentru că se suprapun anumite suprafeţe. La ora actuală, suntem în cadastrare şi în proiectare, după ce terminăm situaţia cu cadastrul. Aştept de la RAJDP să îmi dea situaţia foarte clară, pentru că nu depinde de noi, ci de cei de la cadastru. Dacă este nevoie, vom face exproprieri. Imediat ne apucăm de treabă. Noi avem bugetul la dispoziţie. Avem utilajele şi dispoziţia. Trebuie să terminăm cu actele juridice. Dacă cei de la cadastru ne dau toate documentele şi avem linia foarte clară că nu avem nevoie să facem exproprieri, cred că în acest an vom începe lucrările”, a punctat preşedintele CJ la finele şedinţei.

De altfel, problema cea mai gravă pentru ducerea la bun sfârşit a proiectului privind ruta ocolitoare este faptul că pe traseul propus de RAJDP pentru ruta ocolitoare, proprietarii de teren s-au extins până în buza şoselei, mulţi nerespectând limita de 6 metri. UAT-urile ar fi trebuit să verifice situaţia de pe teren. Totuşi, Consiliul Judeţean va încerca să găsească cea mai bună soluţie pentru finalizarea proiectului.
Marius Horia Ţuţuianu a precizat că oamenii pot folosi un drum ocolitor către sudul litoralului, pe o distanţă de 32 de km, proaspăt reabilitat de câteva luni. Este vorba de ruta Agigea - Negru Vodă (DN 38) şi Negru Vodă - Mangalia (DJ 391).

Rutele ocolitoare, în proiect

Prima variantă de ocolire pentru DN39 este: Autostrada Soarelui A2 - DN39 - Agigea - DN38 - Techirghiol - DJ393 Moșneni - DC5 - 23 August - DN39, tronson de aproximativ 25 de km, cu aproximativ 2 km mai lung față de drumul vechi. Cea de-a doua variantă ocolitoare este: Autostrada Soarelui A2 - Medgidia - DJ381 - Ciocârlia de Sus - DJ308 - Lanurile - Mereni - DJ391 - Topraisar - DN38 - Amzacea - DJ392 - Pecineaga - DJ394 - Dulcești - 23 August, această variantă având o distanţă aproximativă de 54 de km, fiind aproximativ egală cu ruta de pe DN39 spre sudul litoralului.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie definitivă! Asociația Elevilor Constanța a pierdut procesul împotriva Consiliului Județean Constanța

16 Oct 2019 1347

Imaginea zilei Președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu, la zilele comunei Băneasa

14 Oct 2019 413

Sprijin de la ANAP pentru CJC, la licitația pentru Muzeul de Istorie Țuțuianu - „Măsura s-a luat pentru a se atribui contractul fără a încălca prevederile legale“

14 Oct 2019 262

Actorii Maria Lupu și Mihai Sorin Vasilescu și-au aniversat nunta de argint pe scena care i-a unit (galerie foto+video)

14 Oct 2019 576

Un primar PSD din judeţul Constanţa se retrage! Nu mai vrea să candideze şi a demisionat

05 Oct 2019 453

UPDATE 5 Conferinţă de presă la PSD Constanţa. Comunicări importante (galerie foto)

04 Oct 2019 1006

Actrița Dana Dumitrescu, „învinsă“ într-un dosar împotriva Consiliului Județean Constanța

04 Oct 2019 380

Preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Horia Ţuţuianu, la judecată cu ANI. Ieri a fost primul termen

01 Oct 2019 501

Jaful e ceva mai mic, dar nu lipseşte Ţuţuianu se face că plouă - „Raportul Curţii de Conturi, mult mai bun decât în anii precedenţi!“

01 Oct 2019 708

Cătălin Grasa, „numărat ca la box“ de preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu

01 Oct 2019 1822

Președintele CJC, Marius Horia Tutuianu a contestat interpretarea Curţii de Conturi

30 Sep 2019 425

„Este normal să îi sprijinim pe cei afectați” Președintele CJC Marius Horia Țuțuianu, prezent la Sinoe pentru a evalua pagubele făcute de inundații

27 Sep 2019 536

Restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic, în pericol. Licitaţia pentru primul pas al reabilitării, anulată pentru a doua oară

26 Sep 2019 972

Președintele CJ Constanța, la deschiderea noului an școlar. S-a inaugurat „Școala Tătară”, din cadrul Liceului Cobadin

09 Sep 2019 789

Preşedintele CJC va participa la festivităţile de deschidere a noului an şcolar, în mai multe şcoli din judeţ

05 Sep 2019 654