Primăria Medgidia continuă investiția la noua creșă din municipiu (DOCUMENT)

 foto: Pexels Primăria municipiului Medgidia a atribuit un contract, în urma unei licitații pentru lucrări suplimentare conform DS6 pentru realizarea investiției „Construire Creșă în municipiul Medgidia județul Constanța”.
 
Atribuirea vizează execuția lucrarilor suplimentare conform DS 6 pentru obiectivul de investitii cu titlul “Construire Creșă în Municipiul Medgidia, județul Constanța”, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa a II – a (P.N.D.L). Potrivit estimărilor realizate conform documentelor atașate la DS 6 valoarea estimată totală execuție lucrări pentru obiectivul sus menționat este de 955.235,98 lei fara TVA (4.1. Construcții și instalații).
 
Valoarea finală a achiziției este de 782.660 lei, iar firma câștigătoare este Conel Sol Expert SRL, atribuirea având loc pe 7 aprilie 2023.
 
Despre Conel Sol Expert SRL

Societatea Conel Sol Expert a fost înființată în anul 2017, la Constanța, pe strada Crișul Alb, județul Constanța.

Capital social subscris este de 250 lei, integral vărsat, compus din 25 de părți sociale, fiecare a câte 10 lei.

Potrivit Registrului Comerțului, unic asociat și administrator al firmei este Aurică Cioti. Domeniul de activitate principal este lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Pe anul fiscal 2021, societatea a raportat un profit de 311.568 lei, o cifră de afaceri de 1.415.869 lei și un număr de șapte salariați.


În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe platforma SEAP.
 


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Medgidia, achiziție de energie electrică (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 432

Cumpărări directe Mooz Services amenajează gazonul stadionului „Cimentul" din Medgidia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 437

Primăria Medgidia cumpără carburant auto de la OMV Petrom! Iată despre ce cantitate este vorba

21 Apr 2024 395

Volei CS Medgidia, calificată matematic în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

21 Apr 2024 622

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2322

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 890

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 545

Licitații Constanța CNC Romcenter SRL București livrează mobilier urban inteligent în Medgidia, cu peste 390.000 de euro (DOCUMENT)

07 Apr 2024 543

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1508

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 819

Achiziții Constanța Primăria Medgidia cumpără brazi naturali și platani

13 Mar 2024 1247

Cumpărări directe Constanța Namazu Consulting SRL, cu un singur angajat anul trecut, va exeprtiza tehnic trei blocuri din Medgidia (DOCUMENTE)

10 Mar 2024 582

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 803

Licitații Constanța Cine face curăţenie în birourilor Primăriei Medgidia?

02 Mar 2024 763

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 604