Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, a câştigat procesul cu ANI la Curtea de Apel Bucureşti

La sfârşitul lunii ianuarie, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) transmitea, prin intermediul unui comunicat de presă, că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a 14 aleşi locali, printre care se număra şi primarul comunei Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, Ancuţa Belu. Aşa cum era de aşteptat, primarul de la Mihail Kogălniceanu a atacat raportul ANI în instanţă. „Este de datoria ANI să facă aceste constatări şi este dreptul nostru de a contesta, atunci când ne considerăm într-o situaţie nedreaptă“, declara, la data respectivă, şefa administraţiei publice locale de la Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu.

Cauza s-a judecat în capitală, iar ieri, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat hotărârea în dosarul în care Ancuţa Belu a reclamat ANI şi în care solicita anularea actului administrativ împotriva raportului de evaluare nr. 3156/G/II/26.01.2015 al ANI. Completul de judecată a admis cererea reclamantei, dispunând anularea raportului de evaluare întocmit de ANI, care este obligată şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.000 de lei.

Decizia nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Agenţia Naţională de Integritate a considerat atunci că şefa autorităţii publice locale de la Mihail Kogălniceanu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 octombrie 2012 - 7 februarie 2013, întrucât ar fi deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul SC M.K. Pază şi Protecţie SRL, dar şi că, în perioada 8 august 2012 - 4 februarie 2013, ar fi avut funcţia de membru în CA-ul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu“, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi f) din Legea nr. 161/2003.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul fostei șefe de la THR Marea Neagră, consilier local la Mangalia, declinat la Curtea de Apel Constanța

13 Feb 2024 936

Curtea de Apel Constanța, verdict în cazul consilierei PNL, Gianina Ionela Topolov

12 Feb 2024 980

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 1018

Curtea de Apel Termen în dosarul prin care Gianina Topolov contestă incompatibilitatea din Consiliul Județean Constanța

15 Oct 2023 1086

ANI acuză „Avere nejustificată“ în cazul lui Aurelian Drogeanu, șef al Secției de Drumuri Naționale Constanța! (DOCUMENTE)

26 Jul 2023 2095

Portul Tulcea se schimbă la față! Se vor monta pontoane de acostare cu pasarele de acces și amfiteatru, pentru ambarcațiuni mici (DOCUMENT)

12 Jun 2023 2047

ANI acuză - incompatibilitate Averea, interesele și firmele lui Tudor Hubati, directorul adjunct al Zonei Libere Sulina! (DOCUMENTE)

08 Jun 2023 3060

Fosta șefă de la THR Marea Neagră, în prezent consilier local la Mangalia, în proces cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2953

Popa Cristina, din comuna IC Brătianu, județul Tulcea, găsită incompatibilă de ANI

07 Jun 2023 1270

Constanța Consilierul județean Gianina Ionela Topolov, găsit în incompatibilitate de ANI

07 Jun 2023 2759

Polițist din Mangalia, în proces cu ANI. Inspectorii de integritate au spus că a fost în incompatibilitate

29 May 2023 1591

Agenția Națională de Integritate a constatat că 11 persoane se află în stare de incompatibilitate sau într-un conflict de interese de natură administrativă

20 Dec 2022 1260

ANI o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de incompatibilitate!

07 Nov 2022 1220

Un edil din Dobrogea, „primar și comerciant persoană fizică“, au spus inspectorii de integritate! Răspunsul Curții de Apel Constanța

04 Nov 2022 1208

Arhitectul șef din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, cercetat de ANI pentru conflict de interese. A fost sesizat și Parchetul

17 Oct 2022 1278