Primim turiştii cu molozul la intrare „Perla litoralului românesc“ arată mai degrabă a Cenuşăreasă, cu o lună înainte de 1 Mai (galerie foto)

Turiştii se pregătesc să petreacă minivacanţa de 1 Mai în staţiunea Mamaia. Însă cum arată singura staţiune românească de pe litoral, care are imn şi film de promovare, cu exact o lună înainte de marea invazie turistică? Arată ca după Război. Străzi sparte, mormane de nisip, plaje murdare. Proiectele de reabilitare a zonei sunt departe de a fi încheiate. Dacă ne uităm la felul în care arată astăzi staţiunea Mamaia şi dacă punem în balanţă şi ritmul în care s-au desfăşurat în anii trecuţi lucrările de pregătire pentru debutul sezonului estival, este foarte posibil ca şi pe 1 Mai muncitorii să lucreze la schimbarea la faţă a staţiunii printre turiştii veniţi să petreacă.

De la intrarea în staţiune şi până la ieşire, totul este transformat într-un şantier. Nici nu s-ar zice că sub grămezile de moloz se află „perla litoralului românesc“. Însă până când Mamaia îşi va recăpăta strălucirea de perlă, mai sunt multe straturi de moloz ce trebuie şlefuite. Cu o lună înainte de minivacanţa de 1 Mai, se lucrează de zor la reabilitarea promenadei turistice din Mamaia şi la construirea a trei pasarele pietonale către staţiune. Proiectul este, de altfel, unul binevenit, deşi intervalul în care trebuie predat este unul nefericit. „Sezonul oficial se deschide pe 15 iunie. Nu este problema mea ce se întâmplă de 1 Mai. Treaba mea este să predau lucrările la termen, în luna octombrie“, a declarat managerul de proiect Ani Merlă, director în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa.
Pe hârtie, 70% din totalul lucrărilor ar trebui să fie terminate până în luna iunie a anului 2014, iar restul, un an mai târziu. Aşadar, temerile noastre sunt pe cale de a deveni realitate...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 300

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 575

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 681

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1963

În Constanța Apariție inedită la Marea Neagră, în stațiunea Mamaia

08 Apr 2024 554

Teren în zona Pescărie Tribunalul obligă Primăria Constanța și Consiliul Local să restituie un teren pe care au construit o stradă, cu trotuar! Cu recurs (MINUTA)

05 Apr 2024 1117

Afaceristul Florin Enuc, dat în judecată de asociația de proprietari din clădirea St. Vlas Apartments Mamaia. Motivul disputei sunt spațiile comune ale imobilului!

15 Mar 2024 1060

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1588

Misterioasele schele din Mamaia. Înconjoară o suprafață mare din plajă! (FOTO+VIDEO)

10 Mar 2024 3296

Martin Laura Cezara anunță începerea lucrărilor de construire pentru imobilul teren și/sau construcții situat în stațiunea Mamaia - stație pornire telegondola

07 Mar 2024 409

Primăria Constanța, undă verde pentru un spațiu comericial Margona MTC SRL, controlată de Constantin Goane, construiește în stațiunea Mamaia, zona Perla

06 Mar 2024 1054

Constanța Iată ce a apărut pe pistele pentru biciclete de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 14220

Știri Constanța CT BUS. Linia 47M, deviată pe sensul spre cap linie Mamaia

29 Feb 2024 597

Imobiliare Constanța Undă verde la Mediu pentru firma lui Ion Dumitrache privind investiția de la Bufetul Felix

27 Feb 2024 857

Stelian Ion(USR) „Riviera Tomis sau șoseaua de coastă, argument pentru construirea unor blocuri pe taluzul Constanței”!

24 Feb 2024 987