Proiectul „Dobrogea Nord - Pământul Sălbatic între Dunăre și Mare”, o șansă pentru dezvoltarea sectorului pescăresc în județul Constanța

Săptămâna trecută, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Constanța în Asociația Grup Local Dobrogea Nord, consilierul județean PNL Bogdan Bola a participat la deschiderea oficială a Strategiei „Dobrogea Nord - Pământul Sălbatic între Dunăre și Mare”. Proiectul a fost depus de Asociația Grup Local Dobrogea Nord în data de 11.09.2017 și a fost aprobat și selectat pentru finanțare la sfârșitul anului trecut.
 
„La acest proiect s-a lucrat mai bine de un an pentru conceperea unei strategii care are ca scop asigurarea unei dezvoltări sustenabile a activității de pescuit din nordul județului Constanța, bazată pe activități durabile si dezvoltare socială, protejând în același timp mediul înconjurător. De la dezvoltarea de activități turistice (structuri de cazare cu specific pescăresc, cherhanale) la susținerea de activități care implică pescuitul recreativ, de la achiziționarea de echipamente până la investiții în infrastructura de bază, totul este finanțabil.
 
Astfel, pentru toți cei care vor să înceapă sau să își dezvolte activitatea în sectorul pescăresc și de acvacultură, acest proiect poate fi o șansă foarte bună de a primi un sprijin consistent”, spune consilierul județean.
 
Valoarea totală alocată implementării acestui program este de 14.254.211,93 de lei. Obiectivul general al proiectului este sa răspundă corect nevoilor comunităților pescărești din zona de acțiune a Grupului Local, să contribuie la formarea profesională pentru dobândirea de noi competențe de către cei care activează în acest domeniu și să promoveze activitățile de mediu, turism și educație în sectorul pescăresc și de acvacultura.
 
Consiliul Județean Constanța este membru fondator în cadrul Asociației Grup Local Dobrogea Nord și poate depune proiecte de dezvoltare a sectorului de pescuit și de acvacultură din teritoriul eligibil al FLAG Dobrogea Nord. Din zona aceasta fac parte două orașe – Năvodari și Ovidiu – și opt comune -Corbu, Lumina, Gradina, Mihail Kogălniceanu, Săcele, Târgușor, Mihai Viteazu și Istria. De asemenea, zona de acțiune a Grupului Local în domeniul pescuitului Dobrogei Nord include și comunitatea de pescari din zona costieră a municipiului Constanța (zona Pescărie, zona Port, Lacul Tăbăcărie și Siutghiol).
 
Pentru mai multe informații sau date de contact, puteți accesa site-ul http://www.flagnord.ro/.
 
Beneficiarii strategiei „Dobrogea Nord – Pământul Sălbatic între Dunăre și Mare” pot fi: persoane fizice autorizate (înființate în baza OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare); întreprinderi individuale (înființate în baza OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare); întreprinderi familiale (înființate în baza OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare); IMM–uri înființate în baza Legii nr. 31/ 1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare); Unități administrativ teritoriale (UAT-uri) – consilii locale și consilii județene; Organizații neguvernamentale; Regii Autonome sau Asociații de pescari, organizații de producători, asociații de organizații de producători sau organizații interprofesionale. Valoarea maximă a proiectelor nu trebuie să depășească suma de 400.000 euro.
 
Data la care se deschide sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul Strategiei “Dobrogea Nord – Pământul Sălbatic între Dunăre și Mare” este 30 noiembrie 2018.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul Bogdan Bola, ales președinte al Biroului Județean Constanța al Partidului Forța Dreptei

05 Apr 2024 794

LIVE VIDEO+TEXT Ludovic Orban - „Sunt aici pentru a-l sprijini pe Stelian Ion pentru funcția de primar al Municipiului Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Apr 2024 850

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Tandemul pe care îl fac cu Bogdan Bola pentru Primărie înseamnă foarte mult. Și susținerea PMP-ului este importantă”! (VIDEO)

29 Mar 2024 780

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 860

Alianța Dreptei Unite va fi pe buletinele de vot. Stelian Ion - „Încercarea PSD de a bloca Alianța Dreapta Unită a eșuat lamentabil”

19 Mar 2024 543

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 807

#Dobrogea145 Deputatul Bogdan Bola, președinte Partidul Forța Dreptei Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1002

LIVE TEXT Ludovic Orban, prezent la Constanța, la Școala politică a Tineretului Forța Dreptei- „Actuala guvernare a promis spital în Constanța și nu a construit. Nu dă doi lei pe viața constănțenilor“ (FOTO+VIDEO)

30 Sep 2023 1660

Ludovic Orban, prezent la Constanța. Participă la Școala politică a Tineretului Forța Dreptei

29 Sep 2023 1028

Declarații de avere Deputatul Bogdan Bola a deschis un depozit de 250.000 de lei anul acesta. Avere și interese (DOCUMENTE)

04 Sep 2023 1419

Știri Constanța O nouă plângere prealabilă pentru anularea Regulamentului de desfășurare a activităților comerciale și a serviciilor de piață

06 Aug 2023 4415

Deputatul constănțean Bogdan Bola, trimis în Comisia de cercetare a abuzurilor și corupției!

27 Jun 2023 1613

Declarații de avere Deputatul constănțean Bogdan Bola deține mai multe terenuri în județul Constanța. Evoluția averii (DOCUMENTE)

12 Aug 2022 3556

Deputatul Bola a depus un proiect de lege în sprijinul părinților care pot beneficia de concediu indemnizat pentru îngrijirea copilului bolnav

28 Jun 2022 2306

Deputatul constănțean Dănuț Aelenei s-a alăturat deputaţilor independenţi de dreapta, aparţinând partidului Forţa Dreptei

16 Jun 2022 2001