Promisiunile lui Mazăre. Înainte şi după campanie Primarul ţintea un CET nou, dar Consiliul Local Constanţa vrea să preia vechiul CET

Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte astăzi, de la ora 12.00, în cadrul şedinţei ordinare a lunii aprilie. Pe ordinea de zi figurează 30 de proiecte de hotărâre, printre care şi un proiect privind aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă şi informare juridică în vederea preluării de către Consiliul Local Municipal Constanţa a CET Palas - sucursala Constanţa.

„Vreau să fac un CET nou“

Interesant este faptul că, înainte de alegerile locale din iunie 2012, Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, vorbea despre un CET nou, care, susţinea el, ar aduce o gigacalorie mai ieftină. „Eu sunt în discuţii cu BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), care face un studiu pe banii lor despre o posibilă investiţie de a înlocui sau nu actualul CET sau de a face nişte distribuitoare de căldură, altele decât are RADET-ul, să facă la fiecare bloc, în aşa fel încât să îşi poată regla temperatura mai uşor. Problema este următoarea: gigacaloria pe care o vinde atât CET-ul, cât şi un investitor privat care ar face un CET cu o gigacalorie mai ieftină, valoarea ei este reglementată de ANRE şi de Guvern şi nu poate să o vândă populaţiei mai ieftin. Dacă eu, Mazăre, vin şi vă fac un CET, eu, nu ştiu, investitor, eu, Radu Mazăre din Israel, să zic vin şi fac un CET şi vreau să dau gigacaloria cu 30% mai ieftin, nu mă lasă ANRE-ul. E o absurditate ce se întâmplă în România“, declara edilul-şef al municipiului Constanţa cu câteva luni înaintea scrutinului local din vara lui 2012.
De altfel, în campania electorală pentru alegerile locale din 2012, Mazăre apărea pe panourile din Constanţa îmbrăcat în ţinută militară şi purtând eterna beretă roşie, alături de mesajul „Un nou CET, o gigacalorie mai ieftină“.
Tot înainte de scrutinul menţionat, acelaşi edil-şef mărturisea: „Vreau să fac un CET nou, în aşa fel încât preţul gigacaloriei să fie mai ieftin şi, apoi, scade proporţional pentru toată lumea“.

CLM Constanţa vrea să preia CET-ul. Pe cel vechi

În contextul şedinţei de astăzi, aleşii locali constănţeni vor supune votului, aşa cum spuneam, proiectul de hotărâre privind achiziţia serviciilor de consultanţă şi informare juridică în vederea preluării de către Consiliul Local al municipiului Constanţa a CET Palas - Sucursala Constanţa. Aşadar, vorbim despre preluarea actualului CET, preluare despre care primarul Mazăre a început să pomenească ulterior celor mai recente alegeri locale, nicidecum despre un nou CET.
Amintim, în acest context, că în toamna anului trecut viceprimarul Decebal Făgădău declara că „cel mai optimist termen pentru Consiliul Local Constanţa pentru a identifica posibilitatea de a investi în CET este martie 2015“. Deci, cam peste un an. Cu toate acestea, iată că administraţia publică locală constănţeană face demersuri în acest sens.
Curios este că actualele intenţii ale municipalităţii diferă mult de promisiunea iniţială a lui Radu Mazăre. Unde s-a „evaporat“ visul unui CET nou? Unde a dispărut intenţia BERD?

Făcând o paralelă, un alt proiect al primarului care e pe cale de a se realiza - dar doar pe jumătate - este cel privind preluarea cu titlu gratuit a unui nou pachet de acţiuni de la Portul Constanţa. În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, edilul-şef susţinea că municipalitatea vrea ca, printr-un proiect de lege, să preia un pachet de 31% din acţiunile Portului. Întrebat, săptămâna trecută, dacă în prezent se mulţumeşte cu un pachet de acţiuni de doar 13%, Mazăre a afirmat: „Un bărbat nu poate avea toate femeile din lume, dar e dator să încerce. Am încercat şi eu să am cât mai mult, atât am reuşit, ce să fac?!?“. Aşa motivează edilul-şef succesul pe jumătate al proiectului privind Portul Constanţa. Dar cu CET-ul? Cum va motiva primarul înlocuirea CET-ului nou promis în campanie cu actualul CET, pe care CLM Constanţa se pregăteşte să-l preia?

Ce prevede proiectul de hotărâre

Proiectul de hotărâre care va fi discutat azi prevede, la articolul 2: „Consiliul Local al municipiului Constanţa împuterniceşte pe primarul municipiului Constanţa să demareze procedura de achiziţie şi să semneze contractul cu firma de avocatură declarată câştigătoare în urma analizării ofertelor“. De asemenea, la articolul 3 al proiectului se menţionează că „până la definitivarea procedurii de achiziţie publică, se aprobă prelungirea contractului de prestări servicii de consultanţă şi informare juridică nr. 56048/16.04.2013, încheiat cu SCA Popescu Mirăuţă Bucur pentru o perioadă de două luni“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 605

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6082

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 468

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1423

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 557

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1335

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3962

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 704

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 660

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 643

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 892

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 879

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 657

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 877

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1487