Administratie locala

RAEDPP Constanța continuă reabilitarea spațiilor din situl arheologic „Orașul Antic Tomis“ pe care le are în administrare

Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța desfășoară ample lucrări de reparații la două spații pe care le are în administrare, ambele cu altă destinație decât cea de locuit.
 
Potrivit conducerii regiei, lucrările sunt necesare pentru a stopa procesele de degradare, mai ales că este vorba despre două clădiri situate în zona peninsulară centrală a municipiului Constanța, în situl urban „Peninsula Constanța” (zona construită protejată), cod CT-II-s-B-02833, și situl arheologic „Orașul Antic Tomis” cod CT-I-s-A-02553.
 
Astfel, la clădirea situată pe strada Petru Rareș a fost refăcută în primă fază tâmplăria exterioară. Mai precis, au fost montate geamuri și uși, pentru ca agenții economici să poată vedea configurația spațiului. Inițial, acestea erau zidite.
 
Cel de-al doilea imobil se află pe strada Arhiepiscopiei, chiar lângă Moscheea „Carol“, într-o zonă intens vizitată de turiști. Pentru început, spațiul a fost sigilat prin montarea unei plase, astfel încât oamenii străzii să nu mai aibă acces. La el se vor reface interioarele, grav afectate, cât și tâmplăria exterioară, pentru ca imobilul să își recapete aspectul de odinioară, în armonie cu zona din care face parte. Totodată, vor fi date jos panourile exterioare inestetice.
 
În cel mai scurt timp, va fi demarată achiziția de reparații ale fațadei, dar și reparații interioare, astfel încât regia să scoată spațiile la licitație și să le repună în circuitul economic. Intervențiile urmează să se desfășoare până la finalul acestui an.
 
La începutul acestei luni, RAEDPP Constanța a finalizat reabilitarea primei clădiri din cele aflate în reparații. Este vorba despre un imobil situat pe strada Ilarie Voronca, care era până de curând în stare avansată de degradare. Fațada a fost refăcută în totalitate, tâmplăria exterioară a fost înlocuită și au fost montate gratii cu jardiniere la ferestre, pentru a da zonei un plus de culoare. De asemenea, s-au făcut reparații interioare: au fost refăcute tencuielile, au fost zugrăviți pereții și tavanul, iar la rândul ei, instalația sanitară, grav afectată, a fost reparată.

„Aflat într-o stare accentuată de degradare, spațiul nu era accesibil pentru închiriere, însă acum, grație noii înfățișări, urmează să fie scos la licitație și va fi închiriat agenților economici. Veniturile înregistrate vor fi utilizate la reabilitarea altor clădiri aflate în administrarea regiei, care apoi vor fi date în exploatare. Urmează să finalizăm lucrările și la alte clădiri care sunt în momentul de față în reparații”, a declarat directorul general al RAEDPP, Florin Gheorghe. Cinci dintre clădiri sunt reparate atât la interior, cât și la exterior. Pentru alte 16 imobile a fost efectuată expertiza tehnică în vederea începerii lucrărilor.

La rândul său, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a spus: „Am acordat RAEDPP sume consistente pentru reabilitarea unor imobile aflate în proprietatea municipiului, în special cele din zona centrală”.

După finalizarea reparațiilor, imobilele care nu sunt locuite vor fi scoase la licitație pentru a fi închiriate de agenți economici, iar banii rezultați vor putea fi folosiți la reabilitarea altor clădiri aflate în administrarea municipalității.
 

Citeşte şi:

Interviu live Direcțiile de acțiune ale noului director. Florin Gheorghe - „Mulți chiriași ai RAEDPP, inclusiv locatari din blocurile ANL, ocupă imoral aceste locuințe. Vom modifica criteriile!“ (video)

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Post vacant la Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța

22 Oct 2019 583

Constanța Preparate tradiționale din zona Dobrogei, la „Târgul de gust bun, cu rețete din străbuni”

21 Oct 2019 587

Cum pot vinde micii fermieri în piețele agroalimentare din Constanța (galerie foto)

07 Oct 2019 574

Vrei să deschizi o afacere și nu ai locație? RAEDPP Constanţa scoate la licitație cinci spații comerciale

19 Sep 2019 345

Târgul Constanța cu Flori Parcul Teatrului „Oleg Danovski”, gazda celui mai colorat și parfumat eveniment (galerie foto)

13 Sep 2019 2298

RAEDPP reabilitează clădiri din Constanţa

12 Sep 2019 527

Constănţenii, invitaţi să se aprovizioneze de la producătorii locali

10 Sep 2019 669

Imobil reabilitat de RAEDPP Constanţa, gata să fie închiriat (galerie foto)

05 Sep 2019 904

Pieţele agroalimentare Tic-Tac şi Peşcăruş vor intra în reabilitare anul acesta

04 Sep 2019 652

RAEDPP organizează primul târg de flori la Constanţa

04 Sep 2019 2243

Noi directori executivi la RAEDPP Constanța

02 Sep 2019 876

RAEDPP a dat în judecată Uniunea Artiştilor Plastici pentru recuperarea unor datorii. Conducerea UAP susţine că primarul Făgădău le-ar fi promis sprijinul! (document)

20 Aug 2019 612

Carne proaspătă de curcan, în Piaţa Griviţei şi Piaţa Tomis (galerie foto)

19 Aug 2019 932

RAEDPP Constanța cumpără șapte autoturisme. Care sunt cerințele minime (document)

13 Aug 2019 546

RAEDPP Constanţa organizează licitaţie publică pentru mai multe spații

07 Aug 2019 603