Sectorul privat, învestit cu încredere de administraţia locală În comuna Cumpăna se vor deschide două fabrici noi

Cumpăna este o localitate aflată într-o continuă dezvoltare. În ultimii ani, comuna, aflată în imediata vecinătate a reşedinţei de judeţ, a devenit o alternativă serioasă pentru cei sătui de agitaţia urbană.

Aşa cum este şi normal, nu doar cartierele de locuinţe s-au extins, ci şi investiţiile au ajuns la un alt nivel. Proiectul care vizează crearea celui mai modern campus şcolar din Dobrogea este cel mai recent exemplu în acest sens. Primarul localităţii, economist Mariana Gâju, şi-a pus toate speranţele că la Cumpăna va lua naştere un centru educaţional demn de laudă, în această direcţie canalizându-se eforturi susţinute.
Însă oportunităţile de care dispune localitatea nu se opresc aici. În urmă cu câteva luni, Primăria comunei Cumpăna anunţa că un investitor privat construieşte în zonă o mare fabrică de îngheţată. Motiv de bucurie nu doar pentru copii, care vor avea mai aproape de ei deliciosul desert, ci şi pentru cei mari, cărora li s-a creat oportunitatea unui loc de muncă.

 Terenuri concesionate pentru 49 de ani

Noi locuri de muncă şi venituri pentru bugetul local ar putea fi create şi prin alte trei investiţii pe care administraţia publică locală de la Cumpăna le anunţă. Consiliul Local anunţă o procedură de licitaţie publică pentru concesionarea de terenuri intravilane pentru nu mai puţin de trei obiective de investiţie. În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Consiliul Local al comunei Cumpăna concesionează pentru 49 de ani, prin licitaţie publică, trei loturi de teren din zona industrială. Licitaţiile se vor desfăşura la data de 27 octombrie, ora 11.00, în sala de şedinţe a Consiliului Local Cumpăna din sediul Primăriei. Preţul de pornire a licitaţiilor este de 1,5 lei/mp/an iar caietele de sarcini se pot achiziţiona contra sumei de 100 de lei.

Una dintre investiţiile care urmează să se desfăşoare aici şi pentru care autoritatea locală pune la dispoziţie 1.750 de metri pătraţi de teren în concesiune din lotul nr. 31/4 prevede „fabricarea de articole tehnice şi industriale din textile“. De asemenea, 1.892 de metri pătraţi vor fi concesionaţi din lotul nr. 31/3 în vederea realizării obiectivului de investiţie „depozit de cereale şi ulei alimentar“. Tot în zona industrială urmează a fi concesionat prin licitaţie publică şi lotul nr. 31/2, în suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, pentru realizarea obiectivului „fabrică de confecţii“.
Documentele pentru licitaţie se pot procura contra cost de la sediul Primăriei comunei Cumpăna, ultima zi de depunere a ofertelor fiind 27 octombrie, ora 10.00. Solicitările de clarificări se pot face până la data de 17 octombrie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Competiție de handbal organizată de ISJ Constanța la Cumpăna Opt echipe vor lua startul la Olimpiada Națională a Sportului Școlar - Etapa Națională

08 May 2024 342

Peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în comuna Cumpăna, județul Constanța

27 Apr 2024 1047

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 741

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 691

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 385

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 710

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 756

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 634

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1586

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 666

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 477

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 906

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 720

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 720

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 667