Știri Constanța Municipiul Constanța dorește să colaboreze cu municipiul Bar din Muntenegru. Ce domenii vizează cooperarea? (DOCUMENT)

Ședința de Consiliu Local Municipal are loc pe 31 iulie 2023, iar pe ordinea de zi se află și Proiectul de hotărâre privind aprobarea acordului de cooperare între municipiul Constanța, județul Constanța din România și Municipiul Bar din Muntenegru.     
 
Inițiator al proiectului este primarul Vergil Chițac. Părțile interesate pentru a stabili cooperare în mai multe domenii și-au arătat dorința de a fi partenere printr-o Scrisoare de Intenție. Ele vor să colaboreze în domeniile antreprenoriatului, economiei și inovării, culturii și patrimoniului cultural, turismului, educației, sportului și politicilor de tineret, ecologiei și precum în alte domenii de interes comun.
 
Mai precis, Ambasada României în Muntenegru a transmis la începtului anului 2023 o scrisoare (datată 31 ianuarie 2023), înregistrată la Primăria Constanța prin care este înaintată propunerea de a stabili și dezvolta relații de cooperare între municipiului Constanța și municipiul Bar din Muntenegru, inclusive prin semnarea unui acord de cooperare. Bar este un oraș port pe coasta Mării Adriatice, dispune de singurul port comercial din țară, a cărui dezvoltare reprezintă o prioritate națională pentru Guvernul din Muntenegru. Bar este și o stațiune turistică animată, cu plaje pitorești și multe baruri, restaurante și discoteci, cât și zone pentru sport acvatic. Primarul din Bar este interesat să dezvolte cooperarea cu municipiul Constanța în domeniile infrastructură, turism, transport naval, economie și IT, cultură, ecologie, protecția mediului, antreprenoriat, participare la proiecte cu finanțare europeană, având în vedere statutul de țară candidată pentru aderareal UE a Muntenegrului, dar și creșterea conectării portului Bar cu cel al Constanței.
 
 Citește și: 

Știri din Constanța. Ca rezultat al acțiunilor USR, complexul Bar Orient din stațiunea Mamaia va fi clasat ca monument istoric
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 384

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța susține că nu este necesară evaluarea impactului de mediu, pentru „Pasaj rutier denivelat la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu”

30 Apr 2024 419

Licitații publice O companie din Cluj Napoca furnizează stegulețe personalizate pentru primăria Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 280

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 433

Licitații Constanța Școala Gimnazială nr. 1 din Chirnogeni va fi dotată cu echipamente digitale și mobilier. Investiție de aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

30 Apr 2024 323

Primăria Constanța Lucrările de reabilitare a spațiilor dintre blocuri sunt în toi (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 346

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 298

Licitații Constanța Primăria Costinești vrea să atribuie contractul de delegare a gestiunii privind deșeurile municipale. La ce valoare este estimat (DOCUMENT)

30 Apr 2024 298

Un imobil de pe strada Trandafirului din Constanţa va fi supraetajet. Undă verde de la Municipalitate pentru SC Vepan SA

30 Apr 2024 342

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 449

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 404

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 347

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 460

Cumpărări directe Constanța Studiu de fezabilitate pentru construire și dotare bază sportivă la Corbu (DOCUMENT)

29 Apr 2024 457

Declarații de avere Constanța Camelia Velicică, secretarul general al comunei Târgușor, avere și interese (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 408