UNPR-iştii conduc Primăria Saraiu Senatorul Sorin Serioja, prezent la depunerea jurământului primarului Dorinela Irimia

cap_9.jpgPeste 200 de localnici au participat sâmbătă la şedinţa de constituire a noului Consiliu Local Saraiu. Senatorul UNPR Sorin Serioja Chivu şi preşedintele UNPR, George Lipoveanu, au luat parte şi ei la eveniment, alături de mulţi alţi membri de partid care au ţinut să felicite noua echipă de conducere a administraţiei locale din Saraiu.

În prezenţa a numeroşi localnici, au fost mai întâi validate candidaturile aleşilor locali. În urma votului, s-a stabilit ca din Consiliu Local mandatat să funcţioneze în perioada 2012 - 2016 să facă parte cinci UNPR-işti (Neculae Grecu, Ionelia Ştefania Şerban, Ion Boligrad, Pavel Mocanu şi Aurel Pătrulescu), trei USL-işti (Marinel Eftincă, Mihai Cojanu şi Rodica Boitan) şi un PDL-ist, Ion Baciu. A urmat apoi un alt moment la fel de important - cel al depunerii jurământului de către primarul Dorinela Irimia. La scurt timp, consilierii locali au decis să o aleagă viceprimar pe Ionelia Ştefania Şerban, membru UNPR şi reprezentanta comunităţii din Dulgheru. Primarul Dorinela Irimia a precizat că are încredere în Consiliu Local şi în buna colaborare cu acesta. „Ieri (n.r. sâmbătă), în urma şedinţei de constituire a Consiliului Local am avut o discuţie cu aleşii locali, care au făgăduit că vor fi în asentimentul lucrurilor bune şi bine făcute. Consider că voi avea parte de susţinerea consilierilor şi că aceştia vor fi raţionali şi nu se vor opune noilor proiecte privind dezvoltarea comunei Saraiu", a explicat primăriţa. Şefa autorităţii locale s-a declarat copleşită de numărul impresionat de oameni prezenţi la şedinţa de constituire a Consiliului Local, mulţumind în acelaşi timp pentru susţinere reprezentanţilor UNPR. „Domnul senator Sorin Serioja Chivu ne-a confirmat prin prezenţa sa că ne va acorda necondiţionat sprijinul în derularea proiectelor din comuna Saraiu", a precizat Dorinela Irimia, adăugând că acelaşi gest de susţinere l-au făcut şi preşedintele UNPR, George Lipoveanu, dar şi membrii UNPR Nicolina Ivanovici, Vasile Rusu, Lucian Şipoş şi Guliano Voicu.

Rezolvarea problemei privind alimentarea cu apă - o prioritate

Amintim că Dorinela Irimia a câştigat pe data de 10 iunie Primăria Saraiu cu 62,5% din voturile alegătorilor, acumulând 300 de voturi în plus faţă de fostul primar, social-democratul Vasile Băjan. Dorinela Irimia se numără printre cele patru femei-primar din judeţ, care promit să facă pentru localităţi ceea ce predecesorii lor bărbaţi nu au reuşit. Dorinela Irimia a menţionat că un proiect de primă urgenţă pentru localitate, de a cărui implementare se ocupă la această dată, face referire la sistemul de alimentare cu apă, pentru ca apa din localitate să nu mai ajungă în casele oamenilor cu impurităţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în firma Golden Grain Organics SRL, din Constanța. Iată numele noului asociat și administrator

03 May 2024 449

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 553

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 510

Societatea Osiris Securitel SA închide un punct de lucru din județul Constanța

01 May 2024 320

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 661

Lista candidaților din partea AUR pentru Consiliul Județean Constanța

30 Apr 2024 1128

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 855

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 557

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 568

Afaceri Constanța Decizie importantă luată de Consiliul de Administrație al SC Dorna Estival SA

28 Apr 2024 543

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 650

Firme Constanța O societate din domeniul agricol și-a schimbat numele și a fost preluată de un asociat nou

27 Apr 2024 593

Firme Constanța Modificări în Keyconect SRL. Se închide punctul de lucru din Mangalia și se retrage un asociat

27 Apr 2024 351

Firme Constanța Agro Land Creative și-a schimbat denumirea și obiectul principal de activitate

25 Apr 2024 486

Licitații Constanța Primăria Medgidia, achiziție de energie electrică (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 503