31 Jan, 2009 03:03
1444
Manuela MOLDOVEANU
Trei copii au fost
botezaţi la Cumpăna, cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel
Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Primăria comunei Cumpăna, prin intermediul Biroului de Asistenţă Socială şi
în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
(DGASPC) Constanţa, a organizat un nou eveniment, prin care copii din centre de
plasament sau aflaţi în grija unor asistenţi maternali au primit taina
botezului. Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Sfânta Cuvioasă
Parascheva din Cumpăna, începând cu ora 12.00. Cei trei micuţi, Marian Ilie,
Ionela şi Cristina, şi-au primit numele în prezenţa mai multor locuitori din
comună, a reprezentanţilor primăriei şi a primarului Mariana Gâju, iniţiatoarea
evenimentului. Printre naşii copiilor, pe care primarul Mariana Gâju i-a numit
„oameni cu credinţă şi cu dragoste faţă de aproapele lor", s-a numărat şi
secretarul Consiliului Judeţean Constanţa, Mariana Belu. Aceasta şi-a făcut,
astfel, o finuţă la Cumpăna. Potrivit reprezentanţilor primăriei, cele două
fetiţe se află în grija unor asistenţi maternali, iar băieţelul este copilul
unei tinere mame din localitate.
Astfel de evenimente, prin care copii abandonaţi de părinţi în centre de
plasament sau chiar în spital intră în rândul creştinilor, au devenit o
tradiţie în comuna Cumpăna. Primarul Mariana Gâju a iniţiat mai multe botezuri
şi pe parcursul lui 2008. „Anul trecut, chiar de Bobotează, s-au botezat copii
aici, la Cumpăna, şi nu am vrut să treacă luna ianuarie fără să-i creştinăm pe
aceşti micuţi frumoşi", ne-a declarat primarul Mariana Gâju.
„De la suflet, la suflet"
Edilul comunei Cumpăna şi-a exprimat speranţa ca astfel de evenimente să
aducă binecuvântare comunei Cumpăna şi locuitorilor ei. „De ziua sfântă a
Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur
înălţăm rugămintea către Sfântul Vasile cel Mare să ocrotească comuna şi
locuitorii ei. Astfel, noi gândim că aceste acţiuni de la suflet la suflet sunt
evenimente de întrajutorare, prin care aceşti copii sunt creştinaţi, copii
părăsiţi de părinţi în centrele de plasament sau, chiar mai rău, în spitale", a
afirmat primarul comunei. La finalul ceremoniei botezului, după ce micuţii au
fost împărtăşiţi, Mariana Gâju le-a oferit acestora câte o cruciuliţă care să
le aducă sănătate şi noroc.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: