Autoritatea Vamală Română și Asociația Națională Profesională a Lucrătorilor Vamali din România au semnat un parteneriat de colaborare

Sursa foto: AVR




 
  • În data de 16 noiembrie 2023, președintele Autorității Vamale Române (AVR),  Ion Cupă, și președintele Asociației Naționale Profesionale a Lucrătorilor Vamali din România (ANPLVR), Octavian-Relu Botea, au semnat un parteneriat de colaborare.
 
Potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Române, obiectivul parteneriatului îl reprezintă cooperarea pe următoarele direcții: formarea și dezvoltarea abilităților profesionale ale angajaților autorității, prin implicarea în formarea profesională a membrilor asociației; inițierea unor acţiuni pentru cunoaşterea/conștientizarea activităţii lucrătorului vamal ca funcţionar public cu statut special; promovarea imaginii și mediatizarea activității și rolului instituției vamale în arhitectura de securitate a statului român.
 
Evenimentul a avut loc la sediul AVR, în prezența reprezentanților membrilor ANPLVR, iar în discuții au fost abordate aspectele importante privind demersurile autorității vamale în vederea creșterii eficienței, vizibilității, transparenței  și deschiderii către mediul de afaceri. S-a întărit angajamentul ca relaţiile de cooperare dintre cele două părți să continue printr-un dialog permanent şi o colaborare fructuoasă în domeniile comune de interes.
 

„Parteneriatul de colaborare pe care Autoritatea Vamală Română l-a încheiat astăzi cu Asociația Națională Profesională a Lucrătorilor Vamali din România este în primul rând o recunoștere a bogăției de cunoștințe și a experienței pe care foștii angajați ai autorității vamale o poartă. Suntem cu toții conștienți că prețuirea relațiilor intergeneraționale are un impact pozitiv și asupra generațiilor mai tinere de lucrători vamali. În același timp, sunt încrezător că respectarea generațiilor anterioare și clădirea unor relații de încredere reciprocă cu  acestea va contribui la creșterea prestigiului profesiei vamale și ne va aduce beneficii pe termen lung.”, a declarat președintele Autorității Vamale Române,  Ion Cupă.


Având în vedere că în data de 16 noiembrie este prăznuit Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, protectorul onorific al tuturor vameșilor, Autoritatea Vamală Română a organizat, cu acest prilej, și un eveniment de celebrare a seniorilor vămii unde au fost invitați colegi care și-au desfășurat activitatea în cadrul acestei instituții și care, aflați la vârsta senectuții, contribuie prin status-ul lor la întărirea prestigiului instituției și la pregătirea tinerelor generații de inspectori vamali.
 
 
 Citește și
Cea de-a VIII-a reuniune a Grupului de lucru pentru Memorandumurile de Înțelegere pentru Controlul Statului Portului
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Captură a inspectorilor vamali din portul Constanța Sud. Bunuri contrafăcute de aproape 7.500.000 lei (Galerie FOTO)

08 Apr 2024 476

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 542

Plăci ceramice contrafăcute, reținute de vameși în Portul Constanța Sud

16 Feb 2024 643

Încălțăminte contrafăcută în valoare de peste 4 milioane de lei reținută de inspectorii vamali din Constanța Sud (GALERIE FOTO)

09 Feb 2024 765

Întâlnire și discuții între AVR și UNTRR pe tema timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei

07 Feb 2024 487

Căști audio contrafăcute în valoare de aproximativ două milioane lei, reținute de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

31 Jan 2024 558

Misiuni comune de verificare în trafic ale AVR și ISCTR la transportul de mărfuri

26 Jan 2024 604

Ministrul Finanțelor „Trebuie să ajungem la o medie a încasărilor lunare a veniturilor de 40 miliarde lei“

15 Jan 2024 788

Reguli clare de colaborare pentru stoparea importurilor și comercializării mărfurilor neconforme pentru inspectorii vamali și comisarii ANPC

15 Jan 2024 677

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, va cere revocarea din funcție a unor lideri ai ANAF și AVR

30 Dec 2023 1021

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 700

Acțiuni de protest în Vămi! Vameșii anunță greve japoneze ca prim pas

17 Dec 2023 863

Autoritatea Vamală Română promovează procedurile vamale simplificate pentru facilitarea comerțului cu Turcia

29 Nov 2023 845

Întrevederea Președintelui Autorității Vamale Române cu Ambasadorul Republicii Moldova la București (FOTO)

24 Nov 2023 691