#alegerilocale2020 Horia Constantinescu, apel către cetățeni să îi acorde semnăturile necesare pentru candidatura la primărie (VIDEO)

  • Horia Constantinescu, candidat pentru Primăria Constanța, face apel la încrederea pe care i-o acordă constănțenii, pentru a strânge semnăturile necesare depunerii candidaturii.
Pentru a intra în cursa electorală, candidații au nevoie de un număr minim de semnături din partea cetățenilor din localitatea de unde candidează. Astfel, la Constanța, actualul comisar șef adjunct la Protecția Consumatorilor, face un apel către constănțeni să îi ofere încă o dată sprijinul de care are nevoie.

În clipul video de mai jos, Horia Constantinescu face apel la niște virtuți pe care le-a regăsit în relația sa cu locuitorii municipiului – prietenie și încredere.

„Sunt Horia Constantinescu. Mă cunoașteți deja de patru ani de când sunt comisar al Protecției Consumatorilor. Datorită încrederii și prieteniei dumneavoastră, fie și virtuală, am hotărât să mă înscriu în cursa pentru primar al orașului Constanța. Am nevoie de semnătura dumneavoastră. Aceasta ne trebuie pentru ca drumul către postul de primar să fie bine bătătorit. Mai avem foarte puțin, iar încrederea pe care ne-am câștigat-o unii celorlalți trebuie să dea roade”, i-a îndemnat candidatul la primărie.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 383

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 680

Aura Bozdoacă, fost subprefect al Constanței, candidat din partea AUR la Primăria Hârșova (DOCUMENTE)

17 Mar 2024 1331

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1352

Gabriel Ciobanu, candidatul USR pentru Primăria comunei Agigea

29 Feb 2024 1008

„ZIUA-n amiaza mare” Oferta lui Mohammad Murad către primarul Vergil Chițac. În ce condiții renunță afaceristul la candidatura pentru primăria Constanța

11 Jun 2022 3213

Candidații Partidului Ecologist de la Constanța încearcă să-și recupereze o parte din contribuțiile din campania electorală din 2020 pe cale judecătorească

01 Jan 2022 1543

Fostul senator Marian Vasiliev îi cere daune lui Constantin Nițe. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

18 Feb 2021 3101

Retrospectivă 2020. Două rânduri de alegeri în pandemia de COVID-19. Constănțenii, vot în carantină, mască obligatorie, strângerea de mână între candidați și alegători a devenit istorie

04 Jan 2021 3978

#alegeriparlamentare2020 Felix Stroe, candidat PSD pentru Senatul României - „Autoritățile locale devin motorul atragerii banilor europeni!”

16 Nov 2020 3258

Mai mulți membri ai PSD Eforie își vor înapoi mandatele de aleși locali. Tribunalul Constanța urmează să se pronunțe în dosar

14 Nov 2020 2749

Judecătoria Hârşova a validat consilierii locali ai comunei Ciobanu! Iată lista completă

29 Oct 2020 2554

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Horia

29 Oct 2020 2523

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Vulturu

28 Oct 2020 2369

Au fost validați consilierii locali ai comunei Cobadin. Lista completă

28 Oct 2020 4622