Constanța Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, despre protestul împotriva noilor restricții covid 19

  • În conformitate cu prevederile H.G. nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane.
  • Având în vedere nerespectarea acestor obligațiilor legale, organizatorii vor fi sancționați contravențional.
În cursul zilei de astazi, în zona instituţiei Prefectului judeţului Constanţa mai multe persoane s-au adunat pentru a-şi exprima diverse nemulţumiri, acţiune iniţiată pe o reţea de socializare.  Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost prezenți la această manifestație pentru asigurarea măsurilor de ordine publică dar şi pentru a se asigura ca sunt respectate măsurile preventive dispuse de autoritati in actualul context epidemiologic.

Principalul nostru obiectiv este cel preventiv, urmărind să nu fie înregistrate incidente, conflicte sau alte situații care ar putea afecta siguranța cetățenilor, atât a participanților, cât și a celorlalte persoane.

Precizăm că prima condiţie legală care trebuie respectată pentru a putea organiza o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil.

Totodată, reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile H.G. nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane.

Având în vedere nerespectarea acestor obligațiilor legale, organizatorii vor fi sancționați contraventional .

De asemenea, sunt participanți la această manifestare care nu s-au conformat recomandărilor forțelor de ordine și nu au respectat măsurile sanitare de protecție individuala prevăzute de legislația în vigoare. Aceștia vor fi identificați și sancționați în raport de prevederile legale încălcate.

Citește și: LIVE Protest în Constanța împotriva noilor restricţii covid 19

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 459

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 600

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1061

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 982

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 372

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1172

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 527

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 571

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 468

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1039

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 574

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 936

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 605

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 443