O tânără mămică din Constanța a plecat cu bebelușul din spital, după ce a fost anunțată că au Covid-19



O femeie de 32 de ani din Constanța, proaspătă mămică, a fost urmărită azi, 24 octombrie 2020, de polițiștii Secției 3.

Oamenii legii fuseseră sesizați despre faptul că mămica plecaste din Spitalul Județean de Urgență Constanța, împreună cu bebelușul său în vârstă de două luni, după ce a fost anunțată că ambii au Covid-19.

Femeia a fost prinsă de autoriătăți și dusă, alături de micuțul său, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

În prezent, este cercetată penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Iată informațiile transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța legat de acest caz:

În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 32 de ani, împreună cu fiul acesteia, în vârstă de 2 luni, au plecat din spital, după ce femeii i se comunicase faptul că ambii au fost confirmați cu COVID-19.

În scurt timp, polițiștii au identificat-o pe aceasta, împreună cu minorul, fiind transportați la S.C.J.U. Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 316

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 393

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 383

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 364

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 428

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 410

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 802

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Acțiuni ale Poliției la Constanța! Oamenii legii au aplicat amenzi

03 Apr 2024 589

Rezultatele acțiunii Poliției pentru siguranța rutieră la Constanța. Date oficiale!

03 Apr 2024 433

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 714

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 663

Poliția din Cernavodă intervine! Șoferi băuți depistați pe străzile din oraș (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 490

Știri Constanța Șofer drogat, identificat în miez de noapte pe o stradă din Săcele

30 Mar 2024 701