Artiști din China expun la Muzeul Ion Jalea Constanța. Când are loc vernisajul?

Foto: Muzeul de Artă Constanța

Muzeul Ion Jalea Constanța găzduiește, în luna septembrie a acestui an, expoziția artiștilor populari din Jiaxing Xiuzhou, iar publicul din România va putea vedea, pentru prima oară în țara noastră, un interesant fenomen artistic de succes internațional și o selecție a celor mai importanți creatori populari chinezi: Miao Huixin, Feng Yun, Zhang Juemin, Zhang Yongqin, Wu Jueqing, Wu Liying, Mao Genfu, Zhu Jianfen, Xu Youzhen, Chen Ning, Ji Yunzhen, Huang Mei, Zhu Qinhua, Wang Jianli, Zhang Jinquan, Yang Yueping, Meng Lingdi, Qu Zhengping, Yang Haiping, Shen Ting. 
 
Expoziția este curatoriată de Luo Qi și Marieta Besu.
 
Vernisajul va avea loc vineri, 8 septembrie, de la ora 14:00, iar publicul va putea vizita expoziția în perioada 8 septembrie – 8 octombrie 2023.
 
Fenomenul Xiuzhou
 
„În urma succesului expoziției „124 artiști” realizat la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în toamna anului 2022, odată cu includerea muzeului clujean în șirul evenimentelor internaționale ,,AAmA”, realizate de Centrul Artistic Internațional Tagus, condus de Luo Qi, artist și profesor la Academia de Artă Chineză, mă bucur foarte mult că am reușit să extind evenimentele ,,AAmA” și în alte centre culturale din România. Astfel Muzeul de Artă din Constanța va găzdui, în luna septembrie a acestui an, expoziția artiștilor populari din Jiaxing Xiuzhou, la insistențele domnului Luo Qi, iar publicul din România va putea vedea, pentru prima oară în țara noastră, un interesant fenomen artistic de succes internațional și o selecție a celor mai importanți creatori populari chinezi: Miao Huixin, Feng Yun, Zhang Juemin, Zhang Yongqin, Wu Jueqing, Wu Liying, Mao Genfu, Zhu Jianfen, Xu Youzhen, Chen Ning, Ji Yunzhen, Huang Mei, Zhu Qinhua, Wang Jianli, Zhang Jinquan, Yang Yueping, Meng Lingdi, Qu Zhengping, Yang Haiping, Shen Ting.    
 
În arta chineză contemporană, în urma revoluției maoiste, s-a dezvoltat un curent artistic, paralel cu pictura tradițională, practicat de populația rurală autodidactă, având un caracter specific figurativ. Este vorba de o pictură populară, asemănătoare artei naive occidentale, deși în multe privințe sunt diferențe estetice notabile, semnificative și ușor detectabile. Astfel putem observa o pregătire neacademică a creatorilor și o educație hibridă specifică numeroaselor școli populare existente pe teritoriul Chinei contemporane. Sunt numeroase centre de cultură populară recunoscute, care s-au impus în lumea întregă datorită unor creatori talentați și vizionari.
 
Orașul Jiaxing, din districtul Xiuzhou, este o localitate situată în nord-estul provinciei Zhejiang, în interiorul câmpiei Hangjiahu, în apropierea deltei râului Yangtze. Provincia are o istorie lungă, multimilenară, o cultură vastă și o economie prosperă, cu zone urbane și rurale înstărite. Aceste caracteristici, în special viața prosperă și o civilizație materială bogată, au alimentat o cultură populară fenomenală, multicoloră, printre care se numără picturile rurale Xiuzhou.
 
Un prim pas în recunoașterea națională a fost Premiul I obținut la „Expoziția națională de pictură țărănească” din 1983. Recunoașterea națională a fost un imbold pentru dezvoltarea unei activități artistice concentrate, o explozie creativă susținută, dar mai ales impunerea unui curent artistic specific, inconfundabil. S-a consolidat astfel mișcarea pictorilor populari din districtul Xiuzhou, devenind o marcă specifică artei moderne chinezești, fiind promovată cu atenție, câștigând treptat o recunoaștere internațională bine meritată.

 
Această pictură bogată, multicoloră, intuivă, profund figurativă, cu accent pronunțat pe detalii minuțioase, este expusă adesea alături de arta populară caracteristică zonei Xiuzhou, cum ar fi pânzele cu imprimeuri albastre, sobe pictate, forme pentru prăjituri sculptate, vase de lut figurative pentru viermi de mătase, broderii, obiecte realizate din decupaje din hârtie și decorațiuni arhitecturale. Atât picturile, cât și obiectele enumerate mai sus sunt viu colorate, ornamentate cu gust, folosind culori strălucitoare, create de meșteri populari, țărani și pescari din delta râului Yangtze.
 

În ultimii 40 de ani, picturile țărănești Xiuzhou au cunoscut un uimitor proces de dezvoltare. În 1987 au fost expuse pentru prima dată la Academia Centrală de Arte Frumoase. În 1988, districtul Xiuzhou a fost inclus de către Ministerul Culturii din China într-un prim lot al a orașelor de baștină ale picturii populare moderne chineze. În 1995 s-a înființat în orașul Jiaxing Muzeul de Artă al Picturii Țărănești al districtului Xiuzhou. Între 1999 și 2001, s-au desfășurat numeroase expoziții pe bază de invițatie pentru creatorii populari și au fost organizate festivaluri, care au contribuit la îmbogățirea patrimoniului cultural. S-a înființat paralel și un centru cultural pentru a încuraja activitatea de creație, care din 2020 este cel mai mare centru al picturii populare din China.
 
În ultimii 30 de ani, picturile țărănești din Xiuzhou au fost expuse în peste 20 de țări, cum ar fi: Australia, Statele Unite, Japonia, Canada, Finlanda și Dubai. În urma unor schimburi culturale internaționale au fost expuse peste 3000 de lucrări în lumea întreagă. În 1996, artistul Miao Huixin a fost recunoscut ca unul dintre cei mai buni zece artiști asiatici de către revista Time (Ediția Asia). A susținut peste 10 expoziții individuale de pictură în Statele Unite, Franța, Beijing și alte localități din China, iar peste 300 de lucrări ale sale au fost achiziționate de muzee cum ar fi Muzeul de Artă Chineză sau Muzeul Portland și de colecționarii de artă”, a relatat Ovidiu Petca, membru în Comitetul Academic AAmA.
 
Citește și:
Expoziție de pictură la Muzeul de Artă Constanța. „Am fost atras de unicitatea spațiului dintre Dunăre și mare, de lumina și culoarea specifice lui”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Albumul de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, lansat de Muzeul de Artă Constanţa (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 858

La Constanța se lansează albumul de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, ce prezintă colecția de sculptură din patrimoniul muzeelor constănțene

22 Feb 2024 594

Ce activități pregătește Muzeul de Artă Constanța de Ziua Culturii Naționale

12 Jan 2024 874

De la 1 ianuarie 2024 Volum colectiv al Sesiunii Internaționale de Comunicări Cultural-Științifice „Realism și alegorie în creația artistică” la Muzeul de Artă Constanța

20 Dec 2023 729

Anca Pașa Deaconu prezintă la Muzeul „Ion Jalea” Constanța expoziția „Reminder. The Light of the South”

17 Nov 2023 832

Ion Jalea, personalitate a sculpturii născută la Tulcea

19 May 2023 1340

Ziua Dobrogei la Muzeul de Artă Constanța

13 Nov 2021 1764

Doina Păuleanu – critic de artă, manager al Muzeului de Artă Constanța timp de două decenii

16 Feb 2021 35376

Destinații de week-end cultural Un celebru sculptor cu origini dobrogene expune, în premieră, la Muzeul de Artă

08 Aug 2020 4307

„Oamenii de poveste” care au marcat Constanța. Evenimente culturale unice

30 Jul 2019 1964

După 30 de ani Muzeul „Ion Jalea“... s-a îmbrăcat în haine noi (galerie foto)

16 Jun 2017 6426

Muzeul „Ion Jalea” va fi reabilitat

07 Nov 2016 2661

Va avea 23 de angajaţi, în loc de 19 Muzeul de Artă Constanţa îşi modifică organigrama (document)

17 Jul 2015 4610