Spiritualitatea tătarilor dobrogeni, într-o trilogie bilingvă, semnată de Ibram Nuredin

Ieri a avut loc, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, lansarea trilogiei bilingve „Spiritualitate tătară”, semnată de prof. univ. dr. Ibram Nuredin. 

În Aula „Adrian Rădulescu”, cele trei tomuri ale seriei dedicate comunității tătarilor dobrogeni au fost prezentate de către cercetătorul dr. Sorin Marcel Colesniuc și muzeograful dr. Lavinia Dumitrașcu.

Cărțile au fost publicate la editura ieșeană StudIS și au apărut sub egida Asociației de Cultură Tătară „Barsin. Birsin“ / „Exiști. Ești unic“.

Ibram Nuredin a mai fost protagonistul unui eveniment de lansare de carte în luna martie, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“,din Tulcea.

Volumele își propun promovarea valorilor etniei tătare printre cei care nu au apucat să le cunoască, dar și cultivarea sentimentului de apartenență în rândul tinerilor tătari, care pot descoperi astfel comori ale limbii, credinței și obiceiurilor specifice etniei lor. Este subliniată, astfel, necesitatea dialogului interreligios, în lumea pluralistă contemporană, și sunt oferite detalii despre temeiurile monoteismului islamic, despre cele 99 de nume ale lui Allah sau extrase din înțelepciunea tătarilor, concretizată în proverbe, expresii sau ghicitori.
Ultimul volum dezbate pe larg obiceiurile de nuntă sau de înmormântare, oferind explicații antropologice sau filosofice.

Trăitori în Dobrogea de peste nouă secole, tătarii au găsit aici o patrie adoptivă primitoare, pe care au îmbogățit-o cu istoria, cultura și personalitățile lor.

Așa cum am avut prilejul și cu ocazia lansării impresionantului volum al profesorului Tasin Gemil, „Pe drumurile istoriei”, și de data aceasta - odată cu primele trei volume ale seriei semnate de Ibram Nuredin - ne găsim în fața unei bogății de informații etnologice și culturale, de texte istorico-documentare despre o etnie care a dat României valori incontestabile. 

Citește și:
Lansarea la Constanţa a lucrării lui Tasin Gemil „Pe drumurile istoriei

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

295
#citeșteDobrogea: 9 Mai în istorie – semnificații

747
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Atanasie (sec. IV) - „Apologie împotriva arienilor”

1272
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Eutropius (sec. IV) - „Scurtă istorie de la întemeierea Romei”

1442
#citeșteDobrogea: O scrisoare a profesorilor Seminarului Musulman din Medgidia, adresată ministrului Dimitrie Gusti

1683
#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

1550
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

1498
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1476
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1210
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1273
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1154
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1105
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1307
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1382
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

2058
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1603
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1729
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1279
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1361
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1058