La Muzeul de Artă din Constanța va avea loc a doua ediție a Bienalei Naționale de Pictură. Perioada în care se va desfășura

Sursa foto: Muzeul de Artă Constanța

În perioada 1 iulie – 31 august 2023, la Muzeul de Artă Constanța, va avea loc cea de a doua ediție a Bienalei Naționale de Pictură, Constanța – 2023.
 

„Ediția de anul acesta a Bienalei aduce un bine-meritat omagiu primelor două directoare ale Muzeului de Artă Constanța, dr. Florica Cruceru și dr. Doina Păuleanu, care au contribuit, pe rând, la sporirea remarcabilă a patrimoniului muzeal și care, prin scrierile lor și expozițiile organizate, au promovat arta românească modernă și contemporană, mai ales pe cea a artiștilor dobrogeni”, se arată în comunicatul trimis de Muzeul de Artă Constanța.

 
Înscrierea se va face online, în perioada 20 aprilie – 25 mai 2023, pe adresa de e-mail: bienalaconstanta@gmail.com. Participanții vor trebui să atașeze în mail următoarele:
 

  • fotografiile lucrărilor participante, în format JPG (300 DPI), fișierele fiind denumite cu datele de identificare ale fiecărei lucrări în parte, în această ordine: autor, denumire lucrare, anul, dimensiunile, tehnica. Fotografiile nu vor conține și rama, cu excepția situației în care aceasta este integrată lucrării.Calitatea imaginilor trimise poate influența rezultatul selecției lucrărilor participante;

  • CV sumar, în format digital, cu următoarele date: nume, prenume, data nașterii, numele ultimului nivel de învățământ de artă absolvit, telefon, email, filiala U.A.P.R. (dacă este cazul) sau localitatea de domiciliu (scris cu litere Times New Roman 12).

 
 
 
În regulament se arată că Bienala Națională de Pictură Constanța se adresează artiştilor plastici membri ai U.A.P. România și absolvenţilor Academiilor și Universităţilor de Artă.
 
 
Condițiile de participare
 

  • Lucrări: pictură – ulei, acril, tempera, tehnici mixte.

  • Dimensiuni: latura mică minim 50 cm, latura mare maxim 150 cm.

  • Lucrările vor fi prezentate corespunzător, în vederea expunerii (cu sistem de agăţare, obligatoriu, înrămate sau cu canturile finisate).

  • Fiecare artist poate participa cu maxim 2 lucrări, realizate în perioada 2020–2023.

 
 
Rezultatul selecției va fi comunicat pe data de 7 iunie 2023, pe email-ul artiștilor care s-au înscris la bienală, pe site-ul Muzeului de Artă Constanța și pe contul de Facebook al muzeului.
 


Lucrările acceptate trebuie trimise în intervalul 8 iunie 24 iunie 2023.
 
Finisajul și premierea vor avea loc în data de 31 august 2023.

 
Componența juriului va fi comunicată ulterior.
 
Vor fi acordate următoarele premii:
 
Premiul I – 5000 lei
Premiul II – 4000 lei
Premiul III – 3000 lei
Mențiune – 2000 lei
Premiul special DOINA PĂULEANU  – 2500 lei
Premiul special FLORICA CRUCERU – 2500 lei
 
Vor fi 10 nominalizări.
 
Premianții acestei ediții și nominalizații sunt invitați să participe gratuit la TABĂRA DE PICTURĂ CONSTANȚA 2023, organizată de Muzeul de Artă Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în luna septembrie 2023.
 
Lucrarea premiată cu Premiul I va intra în colecția Muzeului de Artă Constanța.
 
Trimiterea lucrărilor:
 
Fiecare lucrare va avea pe spate o etichetă care va conține obligatoriu următoarele informații: nume, prenume, titlul lucrării, anul, tehnica, dimensiuni, adresa, email-ul şi telefonul autorului.
Lucrările vor fi trimise PRIN CURIER, pe adresa: Muzeul de Artă Constanța, Bd. Tomis 82–84, Constanța, telefon 0788769761. Coletul va purta mențiunea: PENTRU BIENALA NAȚIONALĂ DE PICTURĂ CONSTANȚA.
Solicităm ambalarea lucrărilor în cutii de carton, astfel încât să fie bine protejate atât la trimitere, cât şi la returnare.
În interiorul coletelor ce conţin lucrările mai multor artiști solicităm lista cu autorii.
Pentru siguranța returnării lucrărilor, insistăm ca pe colet să vă scrieți adresa completă, inclusiv numărul propriu de telefon, iar în colet să introduceți o foaie cu nume destinatar, adresa, telefon, pentru a fi lipită pe colet la returnarea lucrării.


Fiecare expozant va primi, la returnarea lucrării, alături de lucrare, Catalogul expoziţiei.


Organizatorii au dreptul de a folosi reproduceri după lucrările expuse, în scopul promovării expoziţiei, în materiale publicitare, cu scop de informare, marketing şi educațional, fără plată către autor.
 
Returnarea lucrărilor se va face în maxim 45 de zile de la închiderea expoziţiei, pentru participanții nerezidenți. Costurile trimiterii şi returnării lucrărilor vor fi suportate de către fiecare participant.
Participanții rezidenți sunt așteptați în maxim 10 zile de la încheierea expoziției pentru ridicarea lucrărilor.
 
Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru deteriorarea sau pierderea lucrărilor în timpul transportului.
 
Pe întreaga perioadă a expoziţiei, participanţii nu îşi pot retrage lucrările.


Conform Regulamentului 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceeea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestora, aplicat în toate statele Uniunii Europene, solicităm fiecărui participant să-și prezinte, la finalul CV-ului, în mod explicit, acordul sau dezacordul pentru înscrierea datelor personale în catalogul Bienalei.
 
În situația neacordării unor premii, juriul își rezervă dreptul de a redistribui sumele respective prin atribuirea mai multor mențiuni. Cuantumul premiilor anunțate constituie suma netă.
 
 
Citește și:
Muzeul de Artă Constanța organizează expoziția „Undeva în timp”, din 21 aprilie
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Populară Constanța Ce datini erau în satul traditional românesc în Duminica Floriilor

27 Apr 2024 468

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 382

Muzeul de Artă populară Constanța Tradiții în perioada Floriilor - „Lăzărelul”

27 Apr 2024 377

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 579

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții populare în Postul Mare - „Sâmbăta Ursului”

20 Apr 2024 429

„Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

19 Apr 2024 395

Copii de grădiniță au participat la un atelier de pictură, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

17 Apr 2024 483

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 1000

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 468

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 3323

Workshop la Muzeul de Artă Constanța dedicat Zilei Mondiale a Artei

12 Apr 2024 374

Vânătoare de comori cu tematica „Simboluri pascale” la Muzeul de Artă Populară Constanța

12 Apr 2024 400

Muzeul de Artă populară Constanța Tradiții populare legate de Postul Mare

11 Apr 2024 428

La Muzeul Național de Istorie a României Expoziția „Artă religioasă. Formă. Conținut. Sens” își prelungește perioada de vizitare

10 Apr 2024 581

Expoziția „Constanța anilor `60, `70, `80 – Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice”, prin ochii lui Radu Cornescu. „Am vrut să arăt tinerilor cum s-a clădit Constanța modernă” (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 949