Afaceri ilegale în numele persoanelor cu handicap Angajată a Protecției Copilului din Tulcea, prinsă cu banii în lenjeria intimă. Prima condamnare

 
  • „La controlul corporal a fost găsit un teanc de bilete speciale de călătorie gratuite auto dus-întors și o legitimație pentru persoane cu handicap, în zona pieptului“.
  • „Văzând că percheziția se realizează și împotriva voinței sale, inculpata a scos din chiloți, din zona feselor, un teanc de bancnote (suma de 3000 lei)“.
  • În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru luna decembrie 2021.
 
Tribunalul Constanța a decis condamnarea în primă instanță a unei foste angajate a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Tulcea (Elena J.) la cinci ani de închisoare cu executare, femeia fiind acuzată de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și luare de mită. Inculpata este suspectată că ar fi primit suma de 3000 lei pentru a-și îndeplini în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu referitoare la eliberarea biletele de transport acordate gratuit persoanelor cu handicap în temeiul Legii nr.448/2006. Tot în prezenta cauză, judecătorii din Constanța a mai condamnat o altă femeie (intermediar) la trei ani de închisoare, tot cu executare, inculpata fiind suspectată de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și dare de mită în formă continuată. Cea din urmă (Zoița S.) se ocupa, spun anchetatorii, de ridicarea biletelor de călătorie de la funcționarii D.G.A.S.P.C. Tulcea și de transmiterea lor către firma de transport.
 
În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța.
 
În actul de sesizare a instanței se arată că, la data de 25 martie 2013, în urma activităților specifice desfășurate, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la nivelul județului Tulcea, începând cu anul 2009, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Tulcea, au loc acțiuni de sustragere și valorificare de bilete de călătorie acordate cu titlu gratuit persoanelor deținătoare de certificate de încadrare în grad de handicap grav sau handicap accentuat conform Legii nr.448/2006.
 
 Potrivit anchetatorilor, ca urmare a activității infracționale, în cursul anului 2012 ar fi fost sustrase și valorificate aproximativ 300 de bilete de călătorie, fiind astfel înregistrat un câștig de o firmă de profil de 562.961 lei.
 
Percheziție domiciliară
 
În baza Autorizației nr.3 din 10.04.2013 emisă de Tribunalul Tulcea a fost efectuată o percheziție la locuința angajatei Protecției Copilului, ocazie cu care într-un dressing situat în primul hol în spatele ușii de acces în locuință au fost găsite mai multe bibliorafturi conținând documente, respectiv legitimații transport rutier interurban pentru persoane cu handicap, atât completate și ștampilate, dar și în alb, bilete speciale de călătorie gratuită auto dus – întors emise în contul Consiliului Județean Tulcea completate și ștampilate, adeverințe medicale, evaluări psihologice, copii ale unor acte de identitate, formulare tip (cereri) pentru acordarea biletelor de transport interurban, formulare tip (scrisoare medicală) necompletate.
 
Înscrisurile au fost sigilate și ridicate pentru continuarea cercetărilor.
 
Ulterior, în baza Autorizației nr.5/10.04.2013 emisă de Tribunalul Tulcea a fost efectuată o percheziție la biroul inculpatei, situat la sediul D.G.A.S.P.C. Tulcea.

 
Control corporal amănunțit
 

„Deoarece existau indicii că sus-numita ascunde probe sau valori ce au legătură cu cauza, i s-a pus în vedere acesteia că urmează să fie supusă unui control corporal amănunțit. Inculpata a afirmat că nu este de acord și va opune rezistență, context în care i s-a comunicat că activitatea respectivă se va desfășura împotriva voinței ei. În continuare a fost solicitat sprijinul unui lucrător de poliție de sex feminin, procedeul probatoriu derulându-se în prezența martorului asistent (...). În momentul în care inculpata a fost rugată să-și descheie bluza, aceasta s-a deplasat într-un colț al camerei, insinuând că i s-a făcut rău, moment în care lucrătorii de poliție au observat că aceasta umblă în bluză, în zona pieptului“, potrivit motivării.
 
„La controlul corporal a fost găsit un teanc de bilete speciale de călătorie gratuite auto dus-întors și o legitimație pentru persoane cu handicap, în zona pieptului. Văzând că percheziția se realizează și împotriva voinței sale, inculpata J (...) a scos din chiloți, din zona feselor, un teanc de bancnote (suma de 3000 lei). După efectuarea percheziției inculpata a afirmat că suma de bani descoperită «provine de la fiul său, care i-a adus-o înaintea sosirii organele de poliție». La controlul genții personale a inculpatei au fost găsite două legitimații de transport pentru persoane cu handicap și un teanc de bilete“, se mai arată la dosarul cauzei.
 
Dosarul a fost judecat de Tribunalul Constanța. 
 
Recent, instanța a decis condamnarea în primă instanță a fostei angajate a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea la cinci ani de închisoare cu executare. Cealaltă inculpată a primit  trei ani de închisoare, tot cu executare.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Primul termen în apel a fost stabilit pentru data de 14 decembrie 2021.
 
Sursa rechizitiu: rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Medic militar condamnat pentru mită - „Îți bați joc de mine? Pentru 200 de lei nici nu urc de la cabinet până sus!“
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 602

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de proiectare, achiziționare și montare echipamente la CRRN Artemia Techirghiol (DOCUMENT)

08 Apr 2024 550

Protecția Copilului Constanța câștigă procesul cu DGASPC Prahova! Miza, 11.000 de euro! Cazul, ajuns la Curtea de Apel (MINUTA)

07 Apr 2024 533

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța cumpără generator electric (DOCUMENT)

30 Mar 2024 509

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru proiectare și execuție sistem de alarmă antiefracție (DOCUMENT)

30 Mar 2024 480

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 454

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 2314

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 814

Salariații din asistență socială amenință cu protest la Ministerul Muncii

19 Feb 2024 716

Protecția Copilului Prahova, proces pe 11.000 de euro cu Protecția Copilului Constanța și Consiliul Județean! Instanța s-a retras pentru deliberări

14 Feb 2024 705

Au semnat cu DGASPC Constanța Patru firme vor dota cele două case de tip familial și Centrul de Zi de Recuperare din Lumina (DOCUMENT)

06 Feb 2024 931

Ședință CJC Se modifică componența Comisiei pentru Protecția Copilului Constanța

29 Jan 2024 931

DGASPC Constanța Lucrări de reparații la Centrul de Recuparare și Reabilitare Neuropsihiatrică Artemia

24 Jan 2024 896

Licitații Constanța Protecția Copilului cumpără GPL cu până la 1,22 de milioane de euro, pentru centralale din unitățile subordonate(DOCUMENT)

28 Nov 2023 936

Declarații de avere Maria Arnăutu, șef serviciu la SPIT Constanța. Soțul, asociat unic și administrator al Mihailidis & CO LTD SRL, cu contracte publice (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 1182