Cuveta Lacului Siutghiol, în atenția DNA Constanța. Oficial, de la Corpul de Control al prim-ministrului

  • Reprezentanții structurii de control au precizat că au transmis actele Serviciului Teritorial Anticorupție Constanța al Direcției Naționale Anticorupție, „spre analiză și valorificare“.
  • Acțiunea de documentare la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, desfășurată de Corpul de Control, a vizat perioada 01.01.2012-27.09.2019.
  • „Nota de informare întocmită de CCPM a fost înaintată Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, spre analiză și valorificare“, se arată în datele oficiale.
  • Amintim, pe 6 octombrie 2020, Legea 42/2010, prin care Consiliul Local Constanța, Consiliul Local Năvodari și, respectiv, Consiliul Local Ovidiu au primit în administrare o suprafață din cuveta Lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, a fost declarată neconstituțională, în ansamblul său.
Corpul de Control al prim-ministrului a publicat recent raportul de activitate privind verificările efectuate în cursul anului 2020.
 
Printre primele pagini din raport se regăsește situația cuvetei Lacului Siutghiol, „domeniul public al statului“, intabulată în favoarea orașului Năvodari.
 
Reprezentanții structurii de control au precizat în raportul oficial că au transmis actele Serviciului Teritorial Anticorupție Constanța al Direcției Naționale Anticorupție, „spre analiză și valorificare“.
 

Documentare la ANCPI

 
În raportul oficial se arată că acțiunile de control au pornit de la o acțiune de documentare efectuată la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
 
„Acțiunea de documentare la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a vizat perioada 01.01.2012-27.09.2019. A fost verificat modul în care domeniul public al statului, mai precis, cuveta lacului Siutghiol, a fost intabulată în favoarea orașului Năvodari precum și modalitatea în care conducerea ANCPI și-a îndeplinit atribuțiile de îndrumare și verificare a activității oficiilor teritoriale“, au explicat reprezentanții structurii de control.
 
În continuare, legat de acest subiect se mai arată în raport, „cu privire la modul în care cuveta lacului Siutghiol (din domeniul public al statului) a fost intabulată în domeniul privat al Unității Administrativ-Teritoriale Năvodari, se constată că aceste aspecte fac obiectul unor dosare în care sunt efectuate cercetări penale. În acest sens, Nota de informare întocmită de CCPM a fost înaintată Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, spre analiză și valorificare“.
 
Nu în ultimul rând, se mai face precizarea că „nota de informare privind acțiunea de documentare la ANCPI s-a finalizat la data de 07.02.2020, prin transmiterea acesteia spre informare / valorificare / analiză, după caz, către: Prim-ministru, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și către organele de urmărire penală“.
 

Neconstituționalitatea legii

 
Amintim, de asemenea, că la data de 6 octombrie 2020, Legea 42/2010, prin care Consiliul Local Constanța, Consiliul Local Năvodari și, respectiv, Consiliul Local Ovidiu au primit în administrare o suprafață din cuveta Lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, a fost declarată neconstituțională, în ansamblul său.
 

Constatarea privind neconstituționalitatea a fost făcută de Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului posterior promulgării.
 
Cu unanimitate de voturi, Plenul CC a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 42/2010 privind darea în administrarea autoritățior administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului este neconstituțională, în ansamblul său.

 
Instanța care sesizase Curtea cu excepția de neconstituționalitate este Tribunalul Constanța.
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Surse documentare: Corpul de Control al prim-ministrului, Curtea Constituțională  a României
 
Citește și:

JT Grup Oil SRL a obținut acordul de mediu pentru centrul de agrement nautic din Mamaia

Constănțeanul supărat:
Malurile lacului Siutghiol devin proprietăți private iar salvarea lui începe să devină o utopie (galerie foto)


În acte, ABADL nu deține malul lacului Tăbăcărie! Primăria Constanța și CJC invitate la o analiză pentru reabilitarea construcției de tip cheu care înconjoară luciul de apă

„Nou motiv de pretinsă nelegalitate“:
Disputa pentru Lacul Siutghiol, în atenția judecătorilor

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Barcă răsturnată pe Lacul Siutghiol, în zona Butoaie din Mamaia. Trei persoane sunt aduse la mal (video)

13 Jun 2021 1505

Ovidiu Tânărul căutat de salvatori în Lacul Siutghiol, recuperat și declarat decedat

09 Jun 2021 1074

Ce se construiește Spaniolii de la Dezvoltări Imobiliare Dobrogea SRL ridică un hotel pe malul lacului Siutghiol

08 Jun 2021 790

Imobile de până la 24 de etaje, în Constanța. Document nou pentru investiția de pe malul lacului Siutghiol

07 Jun 2021 1922

USR PLUS și PSD au votat împotriva „parcului industrial” format din depozite și hale pe care și-l dorește primarul Vergil Chițac

04 Jun 2021 1660

Fotoreportaj. „Fierbe” lacul Siutghiol. Imagini impresionante surprinse în timpul codului galben de vânt (video)

18 May 2021 3849

Ce se construiește Primăria Constanța a eliberat un nou Certificat de Urbanism pentru 3D American Style Development SRL

17 May 2021 1147

Cum a ajuns Primăria Constanța să plătească pentru Lacul Siutghiol. Decizia nu este definitivă

28 Apr 2021 1305

Avarie RAJA la Ovidiu. Cât durează și cine este afectat

23 Mar 2021 625

O decizie a Curții Constituționale l-a lăsat pe Tucan fără afacerea de pe Siutghiol. Acum a dat în judecată municipiul Constanța și Consiliul Local Municipal

10 Mar 2021 1635

Amenzi pentru proprietarii de terenuri de pe malul lacului Siutghiol, aplicate de polițiștii locali constănțeni

08 Mar 2021 936

Consultare de piață în vederea actualizării Planului Urbanistic Zonal al stațiunii Mamaia

06 Mar 2021 950

Acțiune a polițiștilor pe faleza lacului Siutghiol din Ovidiu Peste 60 de kilograme de pește, confiscat

03 Mar 2021 4654

„Nou motiv de pretinsă nelegalitate“ Disputa pentru Lacul Siutghiol, în atenția judecătorilor

10 Nov 2020 1056

O baracă a luat foc în Constanța, pe strada Topaz

08 Oct 2020 1048