27 Feb, 2009 02:20
7305
În septembrie
2000, Consiliul Local condus de Radu Mazăre a votat hotărârea 396, care aproba
construirea centrului comercial în parcul Tăbăcăriei, pe un teren de 43.500 mp
Edilul Radu Mazăre
a creat miercuri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, un scandal monstruos
din cauza proiectului privind extinderea mall-ului din parcul Tăbăcăriei.
Proiectul de hotărâre al CLM mai viza şi construirea a două blocuri cu 24 de
etaje în parcarea centrului comercial în formă de ambarcaţiune.
După cum bine ştie toată lumea, mall-ul îl are ca şef pe Elan Schwartzenberg, fost soţ al Mihaelei Rădulescu şi
bun prieten al primarului Mazăre. De altfel, edilul a şi participat, împreună
cu asociatul lui Elan, Ionuţ Barbu, la lansarea oficială a proiectului, ce a
avut loc la hotel Hilton din Bucureşti. Dar cum a ajuns de fapt bucata de parc
să fie spaţiu pentru conglomeratul de magazine? Printr-o retrocedare dispusă,
în anul 2003, de primarul Radu Mazăre. Retrocedare care se regăseşte în dosarul
pe care DNA l-a instrumentat împotriva şefului administraţiei publice locale,
dar şi a multor altor persoane, printre care se numără şi Nicuşor
Constantinescu, Cristian Borcea, de la Dinamo, dar şi Paraschiva Barbu, Basarab
Popa (vărul primarului), Ramona Dospinescu, Marius şi Carmen Puşcaşi şi Mihai
Ceacîreanu. Mall-ul a fost gândit încă din 2000, însă problema pământului pe
care va fi ridicată construcţia a fost rezolvată doar în 2003.
Primul pas
În septembrie 2000, Consiliul Local condus de Radu Mazăre a votat hotărârea
396, care aproba construirea centrului comercial în parcul Tăbăcăriei, pe un
teren de 43.500 mp. Însă, planul le-a fost dat peste cap de către Agenţia
pentru Protecţia Mediului, care a respins proiectul dat fiind faptul că
suprafaţa făcea parte din domeniul public al municipiului Constanţa. Hotărârea
prevedea concesionarea, prin licitaţie publică, a unui teren de 22.750 mp,
situat în parc, în vederea realizării centrului comercial. CLM intenţiona în
acest fel să concesioneze o suprafaţă din proprietatea publică a municipiului.
Iniţiativa a stârnit, la acea vreme, intense reacţii contra din partea
societăţii civile şi a ONG-urilor de Mediu. Mai mult de 1.000 de oameni au
semnat că se împotrivesc proiectului şi schimbării destinaţiei parcului. Urmare
a tam-tam-ului creat, aceeaşi aleşi locali au aprobat în şedinţa din decembrie
2001 o hotărâre care le modifica pe cele de dinainte şi specifică în mod clar
că terenul este domeniu privat al CLM, nicidecum public, aşa cum era considerat
cu un an înainte. Deja se făcuse prima mutare. Mall-ul începea să prindă
contur, măcar în minţile investitorilor şi a administraţiei publice locale,
avidă încă din acea vreme să atragă afacerişti cu bani care îşi arată dorinţa
să-şi bage avuţiile în terenurile Constanţei. Şi, implicit, în vistieria
locală. Sau cel puţin aşa se susţine. În orice caz, povestea mall-ului este una
foarte zbuciumată.
Apar şi dispar moştenitorii
Prin notificarea nr. 105830 depusă, pe 7 august 2001, la Primăria
Constanţa, de către o societate de avocatură, în numele Ştefaniei
Gardef-Dragne, Eleonorei-Lavinia Gardef, Corneliei Gardef şi al lui Adrian
Sorin Mugur Cănănău, se solicită restituirea în natură a unui teren de 100.000
de euro, situat în parcul Tăbăcăriei. Cererea nu a primit niciun răspuns până
în 2003, când, în septembrie, edilul Radu Mazăre, prin dispoziţia de primar
2444, a acceptat atribuirea de măsuri compensatorii pentru doar 10.000 mp. Cu
„doar" 90.000 mp mai puţin decât obiectul revendicării. Articolul 1 al
dispoziţiei de primar spune că se „respinge cererea de restituire în natură a
imobilului situat în parcul Tăbăcăriei (...), formulată prin notificarea
1886/6.08.2001, parţial deoarece o parte din teren aparţine domeniului public.
Art. 2 - se stabileşte ca valoare echivalentă şi parţială a imobilului
imposibil de restituit şi cuvenită notificatorilor, este în sumă de
94.020.134.941 de lei, reprezentând echivalentul a 2.782.237 USD (1USD = 33.793 lei), în limita căreia se
vor acorda măsuri reparatorii.
De la Gardef la Holland
{mos_ri:Elan Schwartzenberg}
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
27 Feb, 2009 09:54
DACA IN DATA DE 07.08.2001 D-NA GARDEF SI FAMILIA ARE NR. INREGISTRAT LA PRIMARIE 105830, CUM A PUTUT PRIMARIA IN DECURS DE 7 ZILE LUCRATOARE SA DEA 3920 DE NUMERE . ??? ADICA :UN ALT HOT PE NUME NEDELCU GHE . AURELIAN MANDATARUL UNEI GRECOAICE CARE NICI NU STIE CE PROPRIETATI MAI ARE IN ROMANIA DAR CU AJUTORUL PRIMARULUI SI CEI 37, CU AJUTORUL EXECUTORULUI JUDECATORESC STOICA ADRIAN, SI CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU IN NUMAI 7 ZILE REPET IN DATA DE 15.08.2001 SE INREGISTREAZA CU NR. 109750 NOTIFICAREA PENTRU IMOBILUL DIN STR. CONSTANTIN BRANCOVEANU NR. 3 COMPUSA DIN IMOBIL SI TEREN 1124 . ATENTIE IN 7 ZILE 3920 DE INREGISTRARI LA PRIMARIE . 3920:7 ZILE = 560 INREGISTRARI PE ZI . 560:8 ORE/ZI=70 INREGISTRARI PE ORA . 70:60"=1.16 INREGISTRARI PE SECUNDA .IN PRIMARIA CONSTANTA SE LUCREAZA CU ROBOTI. ATENTIE IN TOATA VALMASEALA SE DA COMPENSAREA COMPENSARII SUPRAFATA DE 650 M D-NEI GARDEF SI MOSTENITORII PE CARE IL CUMPARA DE LA EI CINE ALTUL DECAT D-NUL HASOTTI. DOMNILOR DCA TERENUL ERA NOTIFICAT CUM S-A MAI DAT IN COMPENSARE ??? SAU LA MAZARE SE RSPECTA LEGEA ????NU ??? DOMNILOR DELA DNA MAI AVETI DE VERIFICAT HOTII . VA RUGAM AJUTATI OAMENI PE CARE II SCT DIN CASE HOTII LA DRUMUL MARE . SUCCES