Start de Ziua Păcălelii Decebal Făgădău bagă la înaintare ONG-urile în campania „Curăţam Constanţa Noastră“

Prima ediţie a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“ nu a fost tocmai un succes. Spunem asta pentru că, la ediţia de astă-toamnă, Decebal Făgădău, anunţând cu surle şi trâmbiţe sancţiunile aplicate pentru cei care nu ascultă comanda municipalităţii, şi-a atras mai degrabă antipatia cetăţenilor decât aprecierea lor. Ediţia de primăvară, care începe astăzi, a îmbrăcat însă haine noi. Nu doar Primăria va fi responsabilă cu sancţiunile, ci şi ONG-urile, care vor arăta cartonaşe galbene pe stradă celor care nu se aliniază cerinţelor municipalităţii. Aici este de fapt noutatea din această ediţie. Primăria Constanţa se îndepărtează, şiret, de această iniţiativă, astfel încât, peste timp, să se poată spune: „Aşa a vrut societatea civilă, noi am sprijinit“.
 
Exact aceasta a fost atitudinea de ieri a viceprimarului cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău. De la bun început, a ţinut să delimiteze „politicul“, aşa cum a numit el partea administrativă a Primăriei, de ONG-işti, „cei care muncesc“, după cum a ţinut să sublinieze Făgădău. Astfel că „cei care muncesc“ au fost cei care au amintit şi despre sancţiunile care vor exista pentru cei care nu se vor alinia cerinţelor a de curăţa Constanţa noastră. În afară de cartonaşul galben, care va fi ridicat pentru cei prinşi în offside, cu sprijinul Primăriei vor fi date şi amenzi, conform HCL 134/2013. Făgădău spune că o formă de sancţionare a celor care nu se implică în această campanie este şi noua taxă introdusă de anul acesta pentru cei ce nu îşi curăţă terenurile sau clădirile aflate într-o stare avansată de degradare.
 
Faţă de abordarea precedentă, ediţia de primăvară a acestei campanii este pusă sub semnul „complicităţii“. „«Curăţăm Constanţa Noastră» este o campanie promovată de Primăria municipiului Constanţa, în care sunt aşteptaţi să se implice operatori economici, instituţii publice şi societatea civilă reprezentată de ONG-uri şi cetăţeni“. Aşadar, campania nu mai este a Primăriei Constanţa, care, de data aceasta, spune că are rol de promotor. Convenabil, nu?
 
Aşa cum a punctat şi unul dintre ONG-iştii prezenţi ieri la discuţii, Cosmin Bârzan, „rolul ONG-urilor este acela de a asista administraţia publică“. „Noi ne ocupăm de partea de schimbare de mentalităţi. Nu suntem gunoieri, aceasta este atribuţia unei companii contractate de Primărie“, a completat acesta.
 
Dacă ne amintim abordarea de anul trecut a lui Făgădău, ne aşteptăm ca în ediţia de primăvară să curgă sancţiunile. Subiect pe care Făgădău l-a ocolit elegant ieri. Aşa cum spunea toamna trecută, a doua oară, Poliţia Locală, Garda de Mediu, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar-Veterinară ar trebui să meargă în control şi să verifice acţiunea de curăţenie. Or, s-avem rezon, vom vedea acest lucru în (pre)campania electorală?!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 456

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 566

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4319

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 858

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2301

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1410

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1583

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 936

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1639

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1520

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1833

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1069

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1056

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 944

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1346