Zeci de contestații la acte de executare Primăria Constanţa cheamă în instanţă Fiscul constănţean

Pe rolul Tribunalului Constanţa au fost înregistrate, în cursul săptămânii trecute, 19 dosare în care Primăria municipiului Constanţa, prin primar, are calitatea de reclamant, în vreme ce Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, pe cea de pârât. Obiectul acestor dosare este anularea unor acte administrative.

Amintim, în acest context, că Radu Mazăre, edilul-şef al Constanţei, anunţa, marţea trecută, că are conturile blocate. „Am toate conturile blocate. Pentru că toate amenzile judiciare pe care le-a primit Primăria, de-a lungul sutelor şi miilor de procese în care se judecă cu diverşi cetăţeni, mi-au fost reţinute de domnii de la ANAF mie şi mi s-a pus sechestru mie, personal“, a explicat primarul Mazăre. Tot atunci, şeful administraţiei publice a declarat că 80% din conturile Primăriei Constanţa ar fi blocate.
Despre ce este vorba în aceste 19 noi dosare? Au legătură ele cu recentele declaraţii ale primarului? Am încercat să aflăm asta chiar de la şeful municipalităţii constănţene, iar în acest sens, i-am trimis un mesaj pe telefonul mobil. Previzibil, Radu Mazăre nu a răspuns. În eventualitatea în care o va face, declaraţia sa va fi ulterior publicată.

„Nu ne dă nimeni în judecată“

Emil Mihăilescu, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa, ne-a declarat că instituţia pe care o conduce nu e dată în judecată de administraţia Mazăre. „Nu ne dă nimeni în judecată. Este vorba despre faptul că Primăria Constanţa face contestaţie la actele noastre de executare pentru somaţiile de plată“, a explicat Mihăilescu.
Pentru ce au fost emise somaţiile de plată? „Pentru diverse amenzi judiciare, pentru cheltuieli de judecată. Sunt mai multe dosare, nu-l ţin minte pe fiecare în parte“, a menţionat şeful Fiscului constănţean.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 270

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 285

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 299

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 279

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 399

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 470

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 427

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 543

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 355

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 488

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 568

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 550

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 490

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 480

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 547