Economic

evz.roDamen preia Şantierul Naval Daewoo Mangalia. Statul român renunță la dreptul de preempțiune


Ministerul Economiei a finalizat, după mai multe negocieri cu Damen Shipyards Group, acordul prin care constructorul naval olandez preia Șantierul Naval Daewoo Mangalia. S-a convenit ca statul român să nu își mai exercite dreptul de preempțiune, Damen acceptând, însă, să cesioneze 2% din acțiuni, statului român, cu titlul gratuit astfel încât rămâne cu 49%, iar Șantierul Naval 2 Mai Mangalia, cu 51%.

Aproape 400 de membri ai sindicatului Navalistul din Șantierul Naval Daewoo Mangalia vor protesta, mâine, de la ora 12:30, în fața ministerului Economiei, cerând clarificarea situației celor aproape 2500 de muncitori care de câteva luni nu mai au de lucru. Liderul Sindicatului Navalistul, Laurențiu Gobeajă, a declarat, pentru EVZ, că a fost sunat de la ministerul Economiei, fiind sfătuit să nu mai vină la protest pentru că s-ar fi căzut la pace cu Damen Group. Surse din rândul negociatorilor au confirmat, de altfel, pentru EVZ, că, în această seară, ministerul Economiei a finalizat acordul cu Damen Group.

În urma negocierilor, s-a convenit că statul român nu iși mai exercită dreptul de preempțiune, iar Damen cesionează 2% din pachetul lor de acțiuni, cu titlu gratuit, statului român astfel încât structura finală acționariatului companiei să fie 51% Șanțierul Naval 2 Mai Mangalia și 49% Damen. Conform calendarului stabilit, Damen va trimite, joi, oferta fermă, scrisă, autentificată la notariat, la Șantierul Naval 2 Mai Mangalia. În data de 29 martie, în ședința de guvern, va fi aprobat memorandumul de preluare a șantierului Mangalia de către Damen. În data de 30 martie are loc ședința AGA la Mangalia în care se aprobă negocierea și contractul, urmând să se elaboreze statutul societății mixte româno-olandeze.

Liderul sindicatului din Șantierul Daewoo Mangalia nu renunță, însă, la protestul de joi la care participă 370 de navaliști. Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, va sta de vorba cu protestatarii, explicându-le care va fi calendarul acțiunilor. “Vă comunic că mergem, mâine, la București deși au apărut informații, pe surse, că s-au înțeles cu Damen. Mergem pentru a le da ocazia să ne prezinte, tuturor, documentele despre cele aflate. Pe noi ne interesează cu cine vom negocia în aprilie”, spune liderul sindical Laurențiu Gobeajă, care precizează că “dimineață, la 7:30, plecăm 300 de salariați cu 6 autocare, către București, urmând să ni se alăture 70 de navaliști de la Brăila.


Autor: Feri Predescu
Sursă: evz.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Când are loc următoarea şedinţă a acţionarilor Şantierului Naval 2 Mai SA Mangalia

16 Mar 2019 386

Modificări importante cu privire la acţionariatul Damen Shipyards Mangalia SA. Au fost publicate în Monitorul Oficial

07 Mar 2019 2016

Administrator nou în conducerea Şantierului Naval 2 Mai SA Mangalia

02 Mar 2019 501

Acţionarii societăţii Şantierul Naval 2 Mai, în şedinţă ordinară, pentru a numi administratorii provizorii

28 Feb 2019 390

Ce hotărâri au fost luate în şedinţa acţionarilor Damen Shipyards Mangalia SA

28 Feb 2019 593

Acţionarii Şantierului Naval 2 Mai Mangalia, convocaţi pentru alegerea administratorilor

25 Feb 2019 1039

Acţionarii Şantierului Naval 2 Mai SA, convocaţi în Adunare Generală Ordinară

26 Jan 2019 551

Modificări în conducerea Şantierului Naval 2 Mai SA. Cine sunt noii administratori

17 Jan 2019 1135

Schimbări importante Daewoo Mangalia Heavy Industries devine oficial Damen Shipyards Mangalia SA

17 Dec 2018 1747

Modificări în societatea Şantierul Naval 2 Mai SA Mangalia. Administratori noi, votaţi de Adunarea Generală

30 Nov 2018 1454

Modificări în conducerea şantierului Damen din Mangalia. Cine se află la cârma societăţii

27 Nov 2018 1175

Ce decizii au fost luate în AGOA Societăţii Şantierul Naval 2 Mai - S.A., Mangalia. Cine sunt administratorii provizorii numiţi în funcţie

17 Nov 2018 1011

Tranzacţia prin care Damen și Șantierul Naval 2 Mai SA preiau Daewoo Mangalia autorizată de Consiliul Concurenței (document)

05 Nov 2018 789

Motiv de sărbătoare la Damen Mangalia - primul bloc al primei nave construite este terminat (galerie foto)

11 Oct 2018 4005

Decizii importante la Şantierul Naval 2 Mai Mangalia. Cine sunt noii administratori provizorii

02 Oct 2018 2390