Schimbări în conducerea ANAF. Cine este noul vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În Monitorul Oficial a fost publicată decizia privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către Valentin-Claudiu Constantin a funcţiei publice vacante din categoria inalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
 
De asemenea, în Monitorul Oficial a fost publicată și decizia privind numirea lui Mihai Bogdan Lari în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
 
Ambele decizii au fost semnate de premierul Viorica Dăncilă.
 
Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute au fost publicate în Monitorul Oficial al României partea I 290/30.III.2018 o serie de decrete de eliberare și numire din funcții pentru următorii vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Astfel Viorica Dăncilă a dispus eliberarea din funcţie a trei vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Florin Anghel, Nicolae Pietrăreanu şi Daniel Mihai Tudor.
 
Tot vineri, prim-ministrul l-a numit pe Ion Petruş în funcţia de inspector general adjunct antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF.
 
Citește și: 

Eliberări și numiri în funcții la ANAF. Cine pleacă și cine vine pe posturile cheie. Este oficial

 
 
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 715

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 403

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 475

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6022

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 585

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 477

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 697

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 614

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1045

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 667

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 655

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 946

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 804

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 812

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 723