Editorial Ciudat e zecele, până la urmă!

În aceste zile, absolvenţii de liceu susţin examenul de maturitate. Pentru părinţii şi bunicii lor, cei care au făcut eforturi financiare pentru pregătirea elevilor, urmează o perioadă în care este aşteptată nota zece.
 
E destul de greu să-l faci pe părintele român să înţeleagă faptul că viaţa copilului său poate avea semnificaţie şi fără nota zece. Un elev poate face lucruri măreţe. Lucruri frumoase. Descoperiri, invenţii, dar şi lucruri mărunte, uneori fără sens, alteori ruşinoase. Un elev poate schimba totul în jurul nostru, felul de a gândi, de a trăi. Unii dintre ei sunt doar mulţumiţi că există. Că sunt. Iar pentru aceştia, viaţa este încântătoare. Alţii vor altceva, vor mai mult, tot mereu.
 
Printre unii şi alţii îşi fac loc oamenii mari, adulţii, maturii. Cei care ştiu mai bine. Cei care cred că media dintre nota la proba de limba română şi cea de la proba de matematică sau de istorie îl reprezintă pe copilul lor. De aceea, vor zece. Nota absolută. Zece la evaluarea naţională, zece la examenul de maturitate, zece la intrarea la facultate. Însă zece pe linie nu o să-l ajute pe copil/elev/student în viaţă, în pădure, în nisipul deşertului. Diferenţa este dată de educaţia din sânul familiei, de cei şapte ani de acasă, de personalitatea omului în formare. Este dată de reacţia în faţa problemelor vieţii, care vin negreşit. De ambiţia de a nu se lăsa înfrânt de eşecuri, de dorinţa de a continua un drum sau de curajul de a-l schimba.
 
Nota zece nu înseamnă om de nota zece, cum nici cinci, om de nota cinci. Asta nu înseamnă că cei care obţin nota zece nu trebuie să fie mândri de ei, să se bucure. Însă cei mai buni dintre oameni nu sunt doar cei cu zece pe linie. Sunt şi cei cu nouă, cu opt, cu şapte. Notele nu spun multe despre pasiuni. Ele nu ştiu despre elevul care compune muzică, despre cel care scrie poezii, despre cel care vrea să construiască case, să viziteze California sau să danseze step.
 
Luaţi-vă zece minute ca să reflectaţi şi să răspundeţi la o singură întrebare, între atâtea altele posibile: contează chiar aşa de mult nota zece?
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Abc

03 Jul, 2015 15:57

Tornada zecilor Am 45 de ani la catedră, specialitatea Limba și Literatura Română și mărturisesc faptul că, la examenele de admitere la liceu sau de bacalureat, nu am reușit să dau nota 10,00. Baremele cu semnele de ortografie și punctuație sunt destul de stricte, în acest sens! Ca atare, se poate lua 9,90 sau 9,80, dar ... 10 este o raritate. Sunt colegi de specialitate care au probleme cu folosirea virgulei, de exemplu. De aceea, cred că acest exces de 10 denotă ori superficialitate, ori neatenție, ori ... niscaiva interese „absconse”. Oricum, felicitări celor care au ajuns până în pragul performanței, în ceea ce privește cunoașterea limbii și a literaturii noastre! Probabil că s-a revenit asupra prevederilor privind contestațiile, deoarece știam că modificarea notelor nu se admitea pentru fracțiuni de 0,10-0,20 etc.

Rodiq

02 Jul, 2015 16:51

Un articol excelent! Il incadrez la lectiile de parenting pe care parintii ar trebui sa si le insuseasca.

Articole asemanatoare

Ministrul Educației „Examenul de bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului“

15 Apr 2024 424

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 1068

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1639

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 699

DNA angajează telefonist! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

19 Feb 2024 13106

Angajări la DNA! Se cer studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

13 Sep 2023 2870

Când vor avea loc examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2024. Datele oficiale ale probelor scrise

06 Sep 2023 1262

BACALAUREAT 2023 Au fost afișate rezultatele finale ale sesiunii de toamnă. Câți absolvenți au promovat examneul

29 Aug 2023 762

Oficial de la ISJ Constanța! 300 de candidați au promovat examenul de bacalaureat

25 Aug 2023 917

Rezultate Bacalaureat 2023 Cea mai mare medie obținută în județul Constanța, 8,96. 665 de candidați au picat examenul (DOCUMENT)

25 Aug 2023 1843

Bacalaureat 2023 sesiunea de toamnă Ce subiecte au primit candidații la limba și literatura română

16 Aug 2023 988

Știri Constanța Peste 1100 de absolvenți ai claselor a XII-a/a XIII-a înscriși la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat - sesiunea august 2023

09 Aug 2023 1147

Examenul maturității Au fost soluționate contestațiile examenului de Bacaulaureat

07 Jul 2023 874

BACALAUREAT 2023 Rată de participare de 99% la ultima probă scrisă din cadrul examenului național. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii (DOCUMENTE)

29 Jun 2023 1115

Bacalaureat 2023. Iată subiectele de la Limba și Literatura română

26 Jun 2023 2223