Editorial Colinde, colinde... Dar cine mai are vreme de colinde?!

E postul Crăciunului şi e ger. Ninsorile par să nu fie departe. Fără omătul afânat, de un alb nepământean, impecabil şi scânteietor, care să scârţâie sub tălpi, sărbătorile de iarnă nu mai au parcă acelaşi farmec. Dar se poate şi fără zăpadă. Un Crăciun „uscat”, cum s-ar spune. Dar fără colinde se poate? Fără colindele acelea tradiţionale cântate de către copii, mai mici sau mai mari, cu bucurie pură, domol sau... săltăreţ, după cum cer „partiturile” nescrise, lăsate moştenire din generaţii în generaţii. Acele cântece care răscolesc, emoţionează, îmblânzesc chiar şi care te pregătesc pentru vestea cea minunată, pentru acel praznic luminos al Naşterii Pruncului Iisus „mititel, înfăşeţel, în scutec de bumbăcel” în Ieslea Bethleemului. O imagine cât toate cuvintele frumoase din lume, o icoană înduioşătoare, ce înmoaie inima oricărei mame care creşte sau a crescut odrasle. Un copilaş multiplicat în milioane de prunci fără prihană.
 
„Unde sunt zăpezile de altădată?”, se întreba Villon, poetul. Într-adevăr, unde sunt?! Dar oare unde sunt colindele de altădată? Dar unde sunt copiii de la sfârşit de secol XX sau chiar de la început de secol XXI, care, cu căciulile şi fularele trase până la ochii scânteindu-le de o bucurie imensă şi pură, neînţeleasă de cei mari, cu obrajii îmbujoraţi de ger, înfruntau „pericole”: întuneric, nămeţi „cât casa”, uneori, şi câinii lăsaţi slobozi, strigând pe la porţi „Primiţi cu colindul?”, pentru ca în Ajun de Crăciun să le aducă vecinilor vestea cea mare a Naşterii?! Ce au devenit ei? Când li s-au întinat ochii şi când li s-au împietrit sufletele?
 
Nu demult, copiii colindau din suflet, cântau unul sau două colinde şi se mulţumeau cu puţin, doar cu câţiva „gologani”, cu mărunţiş. Bucuria lor cea mai mare era că fuseseră „primiţi” de către gazde. Azi, copiilor le este ruşine să mai plece la colindat. Au şi de ce: mulţi nu-i (mai) primesc. Care să fie motivul?! Iar când se încumetă să pornească la urat, sunt animaţi de perspectiva câştigului. Nu în monede, ci în hârtii cu măcar un zero. Iar repertoriul lor se reduce doar la un refren (strofă) din cel mai simplu colind, repetat(ă) cel mult de două ori. Pentru aceşti copii, moş crăciunul inventat de Coca Cola, rubicond, cu barbă albă şi haină roşie, e mai real decât Pruncul Iisus. Pentru ei, cadourile „moşului” sunt mai de preţ decât darurile nepreţuite ale lui Iisus. Oare de ce? Poate pentru că cei mari, care abia au aşteptat să aibă „libere” de Crăciun, au uitat, ei înşişi, să facă din sufletul lor iesle primitoare pentru Pruncul Iisus, „mititel, înfăşeţel”, şi pentru mama sa, Maria.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 627

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 943

Cumpărări directe Constanța Leader’s Jus SRL, contract de consultanță în domeniul achizițiilor cu Primăria Fântânele (DOCUMENT)

01 Apr 2024 527

Cumpărări directe Constanța O firmă din București oferă consultanță pentru implementarea unui proiect la Cobadin (DOCUMENT)

30 Mar 2024 653

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1429

Firme Constanța Modificări în acționariatul Easy Credit 4 All IFN SA

23 Feb 2024 655

Firme Constanța Noi decizii, adoptate de Easy Credit 4 All IFN - S.A.

21 Feb 2024 708

Firme Constanța Mandate prelungite pentru administratorii Progress Consulting SA

12 Feb 2024 674

Firma administrează Cimitirul Municipal Progress Consulting SA câștigă definitiv un proces împotriva Primăriei Constanța!

06 Feb 2024 886

Firme Constanța Modificări în conducerea Easy Credit 4 All IFN SA

05 Feb 2024 872

În Suedia Brazii de Crăciun,oferiți peștilor pentru protejarea mediului

14 Jan 2024 809

Vladimir Putin nu mai ține cont de sărbători. În ajunului Crăciunului pe rit vechi a transmis un mesaj războinic

07 Jan 2024 812

Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit astăzi

07 Jan 2024 880

Astăzi este Ajunul Crăciunului pentru mii de români care sărbătoresc Nașterea Domnului de rit vechi!

06 Jan 2024 868

Armenii sărbătoresc Crăciunul în aceeași zi cu Boboteaza

05 Jan 2024 903