Editorial La Constanța, alegeri au fost, alegeri vor fi. Dar niciodată cu atâta bălăcăreală

  • Alegerile la Constanța pentru consiliile locale, consiliul județean, primari, etc. S-au terminat dar vin cele parlamentare.
Dar bălăcăreala susținătorilor nu.
Parca niciodată nu am văzut așa ceva. Atâtea injurii, atâta scandal, atâta porcăială. Atâta mizerie.
În teren dar mai ales în mediul on-line.
În mediul on-line și mai tare pentru că acolo nu este pandemie.

Cele mai tari scandaluri au fost pe grupurile de Facebook.

Spun că acolo îi vedeam cel mai frecvent pe combatanți.
Nu erau două sau mai multe tabere. Se certau de-a valma.
Pe unii vedeam clar că se cunosc între ei.
Dar asta nu mai conta. Nu erau în aceeași tabără. Nu susțineau același condidat. Nu susțineau pe cel ce îl vroia el.
Și cine nu este cu noi este împotriva noastră.
Scandaluri cu cuvinte care nu pot fi reproduse nicăieri am văzut și pe grupurile de socializare, în primul rând la Constanța, dar parcă și mai și la orașe și municipii, și la marile comune.
Înjurau și se spurcau între ei de-a valma: și bărbați și femei.

Cei mai mulți, desigur, cu conturi de campanie. Special făcute pentru a înjura.


Numai că alegerile s-au terminat. Mulți dintre cei ce s-au înjurat își strâng mâinile fiind din nou prieteni.
Acum fiecare își cere răsplata: un post, o funcție, măcar acolo ceva.

Alții vor ajunge din nou postaci! Împotriva celor ce pe care i-au preaslăvit.
Dar...alegeri au fost alegeri vor fi. În decembrie vor fi altele. Cu miză ceva mai mică.
Pe cele din decembrie le vor câștiga primarii care se vor implica pentru candidații pe care îi vor avea în zona lor de influență.

Bălăcăreli vor fi mai puține.

Dar postacii se bălăcăresc pe Facebook alianțele se fac între cei care sunt la putere.
Cum îmi spunea cineva, cândva, fost șef al miliției economice Constanța: marile procese se judecă la instanță și se rezolvă la restaurant.
Exact așa și azi. Mare dreptate avea. Nu-i spun numele că unul din senatorii de Constanța, aflat azi în mandat, mi-a spus că a auzit ca ar fi rude.
Repet: alegeri au fost și vor mai fi. Și vor fi câștigate cine știe cum, de cine și de ce.
Votul fiecăruia contează!!!!
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„ZIUA-n amiaza mare” Oferta lui Mohammad Murad către primarul Vergil Chițac. În ce condiții renunță afaceristul la candidatura pentru primăria Constanța

11 Jun 2022 2006

Candidații Partidului Ecologist de la Constanța încearcă să-și recupereze o parte din contribuțiile din campania electorală din 2020 pe cale judecătorească

01 Jan 2022 671

Fostul senator Marian Vasiliev îi cere daune lui Constantin Nițe. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

18 Feb 2021 2042

Retrospectivă 2020. Două rânduri de alegeri în pandemia de COVID-19. Constănțenii, vot în carantină, mască obligatorie, strângerea de mână între candidați și alegători a devenit istorie

04 Jan 2021 3200

#alegeriparlamentare2020 Felix Stroe, candidat PSD pentru Senatul României - „Autoritățile locale devin motorul atragerii banilor europeni!”

16 Nov 2020 2392

Mai mulți membri ai PSD Eforie își vor înapoi mandatele de aleși locali. Tribunalul Constanța urmează să se pronunțe în dosar

14 Nov 2020 2089

Judecătoria Hârşova a validat consilierii locali ai comunei Ciobanu! Iată lista completă

29 Oct 2020 1754

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Horia

29 Oct 2020 1774

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Vulturu

28 Oct 2020 1709

Au fost validați consilierii locali ai comunei Cobadin. Lista completă

28 Oct 2020 3396

Au fost validați consilierii locali ai Orașului Cernavodă. Lista completă

27 Oct 2020 2416

Judecătoria Mangalia a validat mandatele consilierilor locali din Costinești. Un singur mandat, invalidat

23 Oct 2020 3430

Fostul primar PNL de la Corbu contestă în instanță mandatul edilului nou ales. Magistrații se vor pronunța astăzi în acest dosar

22 Oct 2020 4390

Sondaj de opinie 59 % dintre respondenți cred că votul lor a contat la alegerile locale din 2020

19 Oct 2020 1540

Constanța Programul plății indemnizațiilor aferente participării la alegerile locale

13 Oct 2020 2232