14 percheziţii în judeţul Constanţa Mascaţii au descoperit un munte de bani, dar şi zeci de kilograme de bijuterii (galerie foto)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul  Teritorial Alba Iulia continuă cercetările specifice în dosarul celor peste 220 de percheziţii domiciliare efectuate marţi pe raza mai multor judeţe din România, printre care şi Constanţa. Organele de anchetă spun că gruparea infracţională era formată din 91 de persoane, specializate în săvârşirea de infracţiuni de contrabandă şi comercializare pe teritoriul României a produselor supuse marcării, fără a fi marcate.

„Gruparea a fost constituită”, spun oamenii legii, „la iniţiativa învinuitului B.S, cetăţean turc, care deţinea o firmă de transport internaţional de persoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia - România, cât şi pe alte rute internaţionale”. Unitatea comercială are o staţie de lucru şi în Constanţa. DIICOT a efectuat în cauză, în judeţul Constanţa, un număr de 14 percheziţii. Tot de la Constanţa, în câteva autocare, anchetatorii au descoperit circa un sfert de milion de euro, dar şi aproape 40 de kilograme de bijuterii. La sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia au fost duşi pentru audieri 14 constănţeni. Conform DIICOT, „necesitatea constituirii acestei grupări a rezultat din intenţia infracţională a unor mari vânzători de bijuterii din aur, din România şi din Europa, de a primi fără a fi supuse unui regim vamal (taxe vamale şi accize), dar mai ales neevidenţiate şi nedeclarate către autorităţile fiscale ale statului, în vederea creării posibilităţii comercializării lor «la negru», cantităţi foarte mari de bijuterii din aur, care erau astfel nedeclarate şi vândute ulterior neînregistrat, respectiv nefiscalizat (fără TVA şi impozit pe profit), prin magazinele deţinute de mai multe societăţi comerciale din România şi din alte ţări din Europa”. „Activitatea infracţională a grupării infracţionale organizate se realiza pe două paliere.

Astfel, bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei aparţinând învinuitului B.S, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia. După introducerea în ţară, bijuteriile erau depozitate/ascunse în spaţii special amenajate pentru disimulare, ulterior fiind distribuite unor cărăuşi, care, folosindu-se de mai multe autoturisme special modificate în ceea ce priveşte constituirea unor spaţii disimulate, le transportau în România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia şi  Macedonia, către diferite magazine de bijuterii şi colectau sumele de bani aferente comenzilor.
Totodată, membrii grupării infracţionale desfăşurau şi o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate şi de transport în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost, iar în urma topirii lor erau folosite în procesul de producţie de către bijutierii turci. Această activitate era derulată, de asemenea, nu numai pe teritoriul României, ci şi pe teritoriul altor state (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania ş.a.)”, au conchis anchetatorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 244

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 561

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 570

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 612

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 460

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 653

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 621

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 857

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 268

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 564

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 531

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 528

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 382

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 259

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 552