Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

La data de 26 martie a.c., în jurul orei 15.10, polițiști din cadrul Poliției Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul I.C. Brătianu s-a produs un accident rutier (tamponare).

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 35 de ani, respectiv 42 de ani.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul din dotare, în cazul bărbatului de 35 de ani reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală“ - au mai menționat reprezentanții IPJ Constanța.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 794

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 512

Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN39 în apropierea comunei Agigea

11 Apr 2024 726

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 484

Județul Constanța Șofer beat, urmărit în trafic în localitatea Mihai Viteazu

06 Apr 2024 889

Pericol în trafic pe strada Poporului din Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică, oprit de polițiști

04 Apr 2024 2312

Șofer beat și drogat depistat în trafic în satul Ciobănița, județul Constanța

29 Mar 2024 446

Șofer drogat și fără permis implicat într-un accident rutier pe Bulevardul 1 Mai din Constanța

20 Mar 2024 795

Inconștiență în trafic la Constanța! Șofer drogat și fără permis depistat pe strada Meșterul Manole

03 Mar 2024 598

Șofer oprit în trafic pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. Ce au constatat polițiștii

29 Feb 2024 1297

Femeie accidentată la Constanța de un șofer drogat!

29 Feb 2024 1066

Inconștiență în trafic la Constanța! Ce au constatat polițiștii când au oprit o mașină pentru control

19 Feb 2024 690

Șofer de 19 ani, drogat, depistat în trafic pe bulevardul Tomis din Constanța

05 Jan 2024 949

Conducător auto drogat, depistat în trafic pe bulevardul 1 Mai din Constanța

03 Jan 2024 1005

RETROSPECTIVĂ Anul 2023 marcat de tragedii rutiere la Constanța! Primar decedat în accident, grup de pietoni spulberat la 2 mai și autocare cu cetățeni ucraineni implicate în evenimente rutiere(GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 1741