Adjunctul sefului de post de la Cobadin se considera nevinovat si asteapta pronuntarea instantei

El a fost trimis in judecata de procurorii constanteni sub acuzatia de purtare abuziva * In urma corectiei aplicate de politist, partea vatamata a avut nevoie de 12-14 zile de ingrijiri medicale

La Tribunalul din Constanta a avut loc, ieri, ultimul termen de judecata in procesul in care inculpat este fostul sef de Post al Politiei din Valu lui Traian, agentul sef Petre Vasile. El a fost trimis in judecata de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta sub acuzatia de purtare abuziva. Initial, barbatul a fost cercetat si pentru vatamare corporala grava, insa anchetatorii au dispus scoaterea de sub urmarire penala pentru aceasta infractiune. Actualmente, Petre Vasile ocupa functia de adjunct al sefului Postului de Politie din Cobadin. In cursul sedintei de judecata de ieri, magistratii au mai audiat cativa martori, dupa care s-au pus concluziile finale. Astfel, avocatul apararii a solicitat achitarea clientului sau, in timp ce reprezentantul Ministerului Public a cerut condamnarea inculpatului la o pedeapsa a carei executare sa fie suspendata. Potrivit rechizitoriului, in cursul lunii martie a anului trecut, Petre Vasile s-a prezentat la serviciu, moment in care a fost informat de subordonati ca in seara precedenta se sustrasesera materiale de constructii din incinta unei biserici din comuna. Din primele cercetari a reiesit ca autorii furtului ar fi Aurel Grecu si Dan Ghiata, motiv pentru care au fost dusi la Politie si audiati. Deoarece, la un moment dat, Grecu sustinea ca la savarsirea infractiunii a participat si Ghiata, insa acesta nu recunostea, agentul sef Petre Vasile s-a enervat si i-a aplicat, ca o prima pedeapsa corporala, lovituri in zona toracelui si in partea dorsala, cu un baston din cauciuc. Mai tarziu, vazand ca Dan Ghiata nu recunoaste fapta de care era acuzat, Petre a continuat sa-l loveasca cu pumnul si palmele, incetandu-si agresiunea doar in momentul in care a observat ca celui batut ii curgea sange din urechea stanga. Dupa agresiune, politistul i-a dat drumul acasa, spunandu-i sa se prezinte a doua zi din nou la audieri. Numai ca Ghiata nu a pierdut timpul si s-a dus imediat la Medicina Legala, de unde si-a luat certificat medico-legal. Asa cum rezulta din acest act, Dan Ghiata a suferit, in urma loviturilor primite, mai multe leziuni destul de majore, dar ceea ce este si mai grav e legat de faptul ca barbatul a ramas cu o infirmitate prin hipoacuzie bilaterala, adica nu mai aude bine. Medicii au concluzionat ca Dan Ghiata a avut nevoie de 12-14 zile de ingrijiri medicale. Audiat de catre procurori, Petre Vasile si-a recunoscut fapta, insa a specificat ca era nervos si l-a lovit nu pentru a obtine declaratia, ci pentru ca l-a deranjat comportamentul lui Ghiata in timpul anchetei. In schimb, in momentul in care dosarul a ajuns in instanta, politistul nu a mai recunoscut nimic si a sustinut tot timpul ca este nevinovat. Mai mult, acesta a incercat sa impresioneze completul de judecata si a declarat ca niciodata nu a lovit pe cineva de cand lucreaza in Politie. Pentru a stabili cu certitudine daca Petre Vasile este sau nu vinovat instanta a ramas in pronuntare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 707

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 743

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 905

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1186

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 941

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1051

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1821

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 854

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1080

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1131

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1057

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 2142

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 821

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2465

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 849