Află câţi bani trebuie să ai la tine dacă încalci legea De azi se măreşte salariul minim pe economie. Cresc şi amenzile de circulaţie

Începând cu data de azi, salariul minim pe economie creşte de la 750 de lei la 800 de lei. Această modificare aduce, printre altele, şi efecte ce pot fi considerate negative. Spre exemplu, odată cu creşterea salariului minim pe economie se măresc şi amenzile de circulaţie. Potrivit Codului Rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amenda aplicate. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. Iată ce amenzi rişti dacă încalci legea:
 
Clasa I de sancţiuni - 2 sau 3 puncte-amendă: între 160 şi 240 de lei, după 1 iulie
 

Nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers, nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice, nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul şi a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate, nerespectarea obligaţiei de către conducătorul de motocicletă sau moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, casca de protecţie omologată, nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere, nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului şi conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu corespund standardelor în vigoare etc.
 
Clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă: între 320 şi 400 de lei, după 1 iulie
 
Nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră de către conducătorii de vehicule, nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare, lipsa dotărilor specifice la autovehiculele destinate învăţării conducerii auto, conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă, conducerea unui autovehicul care, în mers sau staţionare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă, efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activităţi de natură a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic, nerespectarea obligaţiei ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcţiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire, conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător pentru incendii omologate etc.
 
Clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă: între 480 şi 640 de lei, după 1 iulie
 
Conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat, conducerea unui autovehicul de către o persoana care nu a preschimbat permisul de conducere naţional românesc la schimbarea domiciliului sau reşedinţei, în termenul prevazut de lege, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de interzicere sau restricţie ori a celor temporare, nerespectarea obligaţiei de a permite părăsirea intersecţiei conducătorului vehiculului rămas în interiorul acesteia, montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate, nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule, conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu două roţi, fără a se asigura contactul cu partea carosabilă pe ambele roţi, nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale etc.
 
Clasa a IV-a - de la 9 la 20 de puncte-amendă: între 720 şi 1.600 de lei, după 1 iulie
 

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate, conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat, neefectuarea radierii vehiculelor din evidenţă în cazurile şi termenele prevăzute de lege, neefectuarea verificării medicale periodice, deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept, folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară, nerespectarea semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată la trecerea la nivel, transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor, conducerea autovehiculului cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise etc.
 
Clasa a V-a - de la 21 la 100 de puncte-amendă: între 1.680 şi 8.000 de lei, după 1 iulie
 
Nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, neîndeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public, nerespectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de administratorul drumului public şi poliţia rutieră privind amplasarea şi executarea de lucrări în zona drumului public, necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public, pe timp de iarnă, potrivit reglementarilor în vigoare etc.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 796

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 533

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 470

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 354

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 410

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 751

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 486

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 420

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 496

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 534

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 756

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 381