LIVE TEXT Asociația Sine Qua Non sărbătorește Ziua Dobrogei prin lansarea unei cărți de istorie de peste 1.000 de pagini (FOTO+VIDEO)



UPDATE 6 

Vorbește Lavinia Dumitrașcu. 

În anii trecuți am avut o parte și de concert simfonic.

Astfel, noi am putut să oferim constănțenilor un moment de relaxare. 


Vreau să vorbesc despre datoria istoricilor. 

Noi trebuie să lăsăm ceva în urma noastră și să învățăm copiii să iubească România. Inteligența trebuie dublată de muncă și de suflet. 

Volumul de față va fi distribuit în întreaga țară, spune Sorin Coleșniuc. 


UPDATE 5 

Ia cuvântul Mariana Cojoc. 

 Nu putem înțelege spiritualitatea dobrogeana fără să o încadrăm la realitățile României.

 În cadrul simpozionului veți găsi în paginile volumului nume de marcă din istoriografia română.

Sorin Colesniuc precizează că scopul proiectului este promovarea orașului Constanța.

UPDATE 4 

Sorin Colesniuc ia din nou cuvântul.

Acesta este al treilea an în care se desfășoară proiectul. În primul an am avut un singur simpozion.


UPDATE 3

Ia cuvântul Aurel Mototolea. 

Este un caz fericit ca o asociație să realizeze asemenea acte culturale.


Volumul prezintă tematici diverse.



UPDATE 2 

Sorin Marcel Colesniuc ia cuvântul.

Astăzi, de Ziua Dobrogei, am ales să încheiem proiectul derulat de Asociația SINE QUA NON, pentru a marca cei 145 de ani de la unirea Dobrogei cu România. 


UPDATE 1 

Constantin Cheramidoglu este prezent și la acest eveniment. 


Proiectul cultural CONSTANȚA – ISTORIE, VECINĂTATE, MULTICULTURALITATE, implementat de Asociația SINE QUA NON și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, se va încheia în data de 14 noiembrie 2023, de ZIUA DOBROGEI, cu lansarea unui volum de studii și articole  științifice.

Proiectul, derulat în perioada 24 – 27 august 2023, a cuprins: cinci simpozioane și o masă rotundă organizate la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național al Marinei Române, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I Filiala Constanța, Muzeul de Artă Constanța – Secția Ion Jalea și Arhiepiscopia Tomisului; vernisarea a două expoziții temporare; două lansări de carte și trei prezentări de carte; două tururi ghidate la lăcașurile de cult din Peninsula Constanței (Catedrala Ortodoxa Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Bazilica Sfântul Anton de Padova, Marea Moschee Carol I, Geamia Hunchiar, Biserica greacă Metamorfosis, Biserica bulgară Sfântul Nicolae, Biserica armeană Sfânta Maria și Sinagoga Mare de rit așchenaz) și zece ateliere meșteșugărești medievale organizate în Parcul Arheologic al Municipiului Constanța. 

Prin proiectul științific și cultural CONSTANȚA – ISTORIE, VECINĂTATE, MULTICULTURALITATE,  Asociația SINE QUA NON a promovat, în rândul constănțenilor și al turiștilor: istoria orașului Constanța, istoria Dobrogei și istoria românilor, patrimoniul cultural dobrogean și național și cele mai noi descoperiri arheologice din Constanța, din Dobrogea și din întreaga țară. Mai mult decât atât, prin evenimentele științifice și culturale organizate, au fost marcate și câteva momente mai importante din istoria noastră națională: 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari; 145 de la Unirea Dobrogei cu România; Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu.

O parte a comunicărilor științifice susținute în cadrul celor cinci simpozioane se regăsește în volumul omagial dedicat sărbătoririi ZILEI DOBROGEI, un volum de peste 1.000 de pagini, editat în format academic, publicat la Editura MEGA din Cluj-Napoca. Volumul este coordonat de: dr. Sorin Marcel Colesniuc, dr. Gabriel Mircea Talmațchi, dr. Lavinia Dumitrașcu, dr. Cristina Talmațchi, dr. Mariana Cojoc și dr. Costin Scurtu.

În acest volum au publicat studii și articole științifice: istorici, cercetători științifici, profesori universitari și preuniversitari, arheologi, muzeografi, restauratori, conservatori, arhiviști, bibliotecari și alți oameni de cultură din Constanța, din Dobrogea și din întreaga țară.

Volumul începe cu un Cuvânt înainte, urmat de cinci capitole care au aceeași denumire cu simpozioanele menționate. Fiecare studiu conține Cuvinte cheie  și câte un Rezumat în limba română și într-o limbă de circulație internațională. Pentru o prezentare mai compleză și detaliată a informațiilor scrise, unele studii au inserate și imagini, în text sau la finalul textului. 

După cum am menționat deja, scopul principal al acestui proiect a fost acela de promovare, în rândul constănțenilor și al turiștilor, a istoriei orașului Constanța, a istoriei Dobrogei și a istoriei românilor, a patrimoniului cultural dobrogean și național și a monumentelor arheologice și istorice din Peninsula Constanței. Acesta este și motivul pentru care unul dintre simpozioane, coordonat de dr. Lavinia Dumitrașcu, l-am intitulat: CONSTANȚA ȘI LUMEA ROMÂNEASCĂ MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ. Comunicările susținute la acest simpozion se regăsesc în capitolul III al volumului.

De asemenea, anul acesta, chiar în ziua în care va fi lansat volumul, dobrogenii vor sărbători 145 de ani de la Unirea Dobrogei cu România.

Prin urmare, în cadrul proiectului am dorit să marcăm și acest important eveniment din istoria românilor, petrecut în ziua de 14 noiembrie 1878, data la care Dobrogea a intrat, oficial, în granițele statului modern român. Astfel, unul dintre simpozioane l-am denumit: 145 DE ANI DE ISTORIE MILITARĂ ȘI ADMINISTRAȚIE ROMÂNEASCĂ ÎN DOBROGEA, iar comunicările acestui simpozion au fost inserate în capitolul V din volum, capitol coordonat de dr. Costin Scurtu.

Nu trebuie să uităm că tot în acest an s-au împlinit 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari, motiv pentru care, împreună cu dl prof. univ. dr. Marian Cojoc, am hotărât să organizăm un simpozion prin care să marcăm Centenarul Constituției adoptate de Parlamentul României în anul 1923. Simpozionul l-am numit: REPERE FUNDAMENTALE ÎN EVOLUȚIA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI (1923 – 2003), iar studiile și articolele referitoare la acest important eveniment din istoria noastră națională, îngrijite de prof. univ. dr. Marian Cojoc și conf.univ.dr. Mariana Cojoc, pot fi citite în capitolul IV.

 Desigur, orașul Constanța are o bogată istorie antică și medievală, perioade în care purta denumirile de: Tomis, Constantiana sau Kustendje. Pentru a promova aceste perioade istorice în rândul constănțenilor și al turiștilor, am organizat simpozionul: CONEXIUNI CULTURALE, ECONOMICE ȘI MONETARE ÎN ANTICHITATE ȘI EVUL MEDIU, simpozion coordonat de dr. Gabriel Mircea Talmațchi și dr. Cristina Paraschiv-Talmațchi. Astfel, în capitolul II din volum pot fi parcurse studii și articole științifice referitoare la: antichitate, numismatică și perioada medievală.


Și, nu în ultimul rând, capitolul I din volum, intitulat DE LA SIMBOL LA SEMN, cuprinde studii și articole referitoare la semnele și simbolurile din preistorie și din perioadele istorice care au urmat: dacică, prefeudală, modernă și recentă. Simpozionul a fost coordonat de prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici și prof. dr. hab. Magda Lazarovici. Lucrările analizează simboluri și semne realizate cu unelte de metal, descoperite pe roci sau blocuri megalitice aflate pe creste, pe cărări de munte sau pe drumurile mai des circulate. Astfel de semne și simboluri mai apar pe: vase din lut, idoli, metale etc.

Unele simboluri și semne reprezintă stelele și planetele strălucitoare sau constelațiile ce pot fi observate de pe teritoriul țării noastre, în toate cele patru anotimpuri., transmi reprezentanții Asociației.

În concluzie, Asociația SINE QUA NON și-a propus ca acest proiect științific și cultural, finanțat de Primăria Municipiului Constanța, să fie  încheiat în ziua de 14 noiembrie 2023, de ZIUA DOBROGEI, pentru a marca împlinirea a 145 de ani de la Unirea Dobrogei cu România. Lansarea volumului omagial are  loc la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, începând cu ora 14.00.


Citește și:
 
Dobrogea 145, expoziție despre cetățile antice și Palatul Reginei Maria din Mamaia, în Parlament. Semnal pentru autorități despre nevoia de protejare a patrimoniului
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 630

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 535

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 4251

Primăria orașului Năvodari anunță publicul interesat s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu

29 Feb 2024 494

Istoria Dobrogei Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

26 Feb 2024 5421

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Memnon (sec. II) – „Despre Heracleia”

16 Dec 2023 2196

#Dobrogea145 Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

04 Dec 2023 11463

Originară din Tulcea Scriitoarea Silvia Zabarcencu împlinește 74 de ani

30 Nov 2023 973

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12423

#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

28 Nov 2023 1976

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 19675

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3404

#Dobrogea 145 Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

27 Nov 2023 1751

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1409

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1375