Bărbat de 75 de ani găsit împușcat într-un apartament din Pitești. Ce au stabilit anchetatorii

Bărbat găsit decedat. Foto cu rol ilustrativ: ZIUA de ConstanțaÎn după-amiaza zilei de 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit împușcat într-un apartament dintr-un bloc de locuințe.

La fața locului a fost identificat un bărbat de 75 de ani, decedat.

Potrivit Compartimentului de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, din primele cercetări, efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, rezultă că bărbatul este deținător legal de armă de vânătoare.

În continuare se desfășoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment s-a petrecut, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Conform unor surse neoficiale, bărbatul suferea de o boală necriuțătoare în stadiu terminal. Acesta ar fi lăsat și un bilet de adio pentruy familia sa. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Om de afaceri din Constanța A trecut un an de la moartea lui Tinel Timu, împușcat mortal în Canada

21 Apr 2024 774

Bărbat împușcat la o partidă de vânătoare, în județul Timiș

28 Jan 2024 553

Crimă înfiorătoare la Arad! Un bărbat, împușcat mortal în parcarea unui mall de iubitul femeii cu care era în mașină

06 Dec 2023 997

Declarațiile oficialilor IPJ Constanța despre polițiștul găsit împușcat la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1269

Știri Constanța Cine este polițistul găsit mort în Cumpăna. Detalii de ultim moment! (VIDEO)

01 Dec 2023 3811

Anchetă la Cumpăna! Un polițist din cadrul IPJ Constanța, găsit mort! Tânărul era împușcat în cap (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Nov 2023 10259

Crimă în direct, în Filipine Prezentator la radio, împușcat în timpul emisiunii

05 Nov 2023 1171

Focuri de armă într-o comună din județul Galați! Un bărbat agresiv, împușcat de polițiști

03 Sep 2023 1042

Cetățean român împușcat în Grecia de un preot de pe Muntele Athos. Suspectul ar fi încercat să țintească o pisică

04 Aug 2023 1451

Bărbat împușcat de mai multe ori în curtea locuinței sale din județul Gorj. Victima, internată în spital în stare gravă

15 Jul 2023 964

Amenințări cu moartea în Primăria Saraiu Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Iată decizia finală!

21 Jun 2023 1612

Un bărbat s-a împuşcat în cap cu o armă de vânătoare deținută ilegal. Avea doar 30 de ani!

17 May 2023 1553

Scene șocante pe un drum din Constanța! Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Pronunțare amânată

13 May 2023 2277

Omul de afaceri constănțean Tinel Timu, ucis în Canada! Ce afaceri avea la malul mării

21 Apr 2023 17918

Un bărbat a fost împușcat în plină stradă! Ce spune Poliția despre eveniment

02 Feb 2023 1243