Bărbatul care l-ar fi ameninţat pe judecătorul Coadă „El e cine e! Eu sunt un gunoi”

Adrian Ştefanian, deferit justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa după ce l-ar fi ameninţat pe magistratul Ciprian Coadă, din cadrul Tribunalului Constanţa, s-a aflat, ieri, în faţa judecătorilor. 

Tribunalul Constanţa a analizat recursurile formulate atât de Ştefanian, cât şi de procurori împotriva mandatului de arestare preventivă valabil pentru 29 de zile, emis de Judecătoria Constanţa. În timp ce Ştefanian dorea punerea în libertate, reprezentantul Ministerului Public a cerut prelungirea arestării. Evident nemulţumit de cuvintele procurorului de şedinţă, care l-a numit pe inculpat un „inadaptat social”, Adrian Ştefanian, în ultimul cuvânt, a declarat: „El (n.r. magistratul Cirprian Coadă) e cine e! Eu sunt un gunoi”. Adrian Ştefanian, condamnat atât de judecătorii constănţeni, cât şi de cei din capitală şi deferit justiţiei într-o altă cauză penală, a fost trimis în judecată pentru că l-ar fi ameninţat pe Ciprian Coadă la câteva zile după producerea faptei. Primul termen a fost stabilit de Judecătoria Constanţa pentru data de 26 aprilie. Ştefanian este judecat şi în dosarul 5693/212/2013, care are ca obiect „lipsire de libertate în mod ilegal“.
În altă ordine de idei, menţionăm că Ciprian Coadă va pleca de la Tribunalul Constanţa. În şedinţa din data de 28 martie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transferul judecătorului mai sus precizat la Curtea de Apel Constanţa. Mutarea va avea loc începând cu data de 1 mai.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 807

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 540

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 473

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 358

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 431

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 758

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 488

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 431

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 424

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 507

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 499

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 542

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 758

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 387