Cauză disjunsă pentru Călimărea şi Memedali Trei ani de închisoare pentru Daniel Zorică, zis şi „Mache"

Judecătoria Constanţa l-a condamnat, ieri, pe Daniel Zorică, zis şi „Mache", la o pedeapsă de un an de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în stare de recidivă post condamnatorie.

Tot ieri, magistraţii au constatat că presupusa infracţiune este concurentă cu infracţiunea pentru care Mache a fost condamnat printr-o altă sentinţa penală a Judecătoriei Constanţa. La finele delibărărilor, judecătorii au decis ca Zorică să execute în regim de detenţie 3 ani. Magistraţii au constatat disjunsă acţiunea penală promovată împotriva lui Lucian Călimărea, zis şi Călin Nebunul, Cetin Noris Memedali şi Şenol Memedali, cu termen de judecată la data de 11 februarie 2013. Decizia de ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţare, pentru Ministerul Public, şi de la comunicare, pentru Zorică. Danie Zorică, Lucian Călimărea, Cetin Noris Memedali şi Şenol Memedali au fost trimişi în judecată, în octombrie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce, în august 2009, ar fi fost implicaţi într-un scandal produs în apropierea unei săli de forţă din municipiul Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 655

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 490

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 429

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 326

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 348

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 714

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 455

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 408

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 388

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 480

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 471

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 514

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 721

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 362