Ce „clienţi“ a avut de la Constanţa Ilie Iulian Dragomir, de la Curtea Supremă, apărat de CSM



Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, ieri, că afirmaţiile „nefondate“ lansate în spaţiul public la adresa lui Ilie Iulian Dragomir, judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, i-au afectat reputaţia profesională.
 
La data de 30 septembrie, magistratul a solicitat apărarea reputaţiei sale profesionale în raport cu afirmaţiile făcute la adresa sa într-o emisiune televizată, ulterior reluate într-un articol de presă.
 
„În cadrul emisiunii şi articolelor de presă menţionate, au fost discutate aspecte referitoare la activitatea domnului judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind totodată reiterate afirmaţiile invocate în anul 2012 referitoare la modul de îndeplinire de către domnul judecător a atribuţiilor de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi la pretinse legături de ataşament faţă de fostul preşedinte al României. Aceste din urmă aspecte au făcut obiectul dezbaterilor Plenului Consiliului în data de 13 decembrie 2012, prin Hotărârea nr. 1124/2012 fiind admisă cererea judecătorului de apărare a reputaţiei profesionale“, potrivit CSM.
 
Referitor la afirmaţiile lansate în spaţiul public în perioada 11 - 15 septembrie, care au pus în discuţie modul de îndeplinire a responsabilităţilor judiciare de către judecătorul Ilie Iulian Dragomir, în sensul că imparţialitatea sa ar fi fost afectată de pretinse legături pe care le-ar avea cu anumite „cercuri de interese“, respectiv persoane apropiate fostului preşedinte al României, verificările Inspecţiei Judiciare au relevat că judecătorul Dragomir şi-a desfăşurat activitatea judiciară potrivit dispoziţiilor legale, fără a exista vreo suspiciune cu privire la imparţialitatea sa.
 
Astfel, „afirmaţiile lansate în spaţiul public prin care se induce ideea unei legături între activitatea soţiei magistratului în cadrul unei societăţi comerciale şi activitatea profesională a magistratului şi exprimarea unor judecăţi de valoare fără o bază factuală sunt tendenţioase şi alterează încrederea opiniei publice în imparţialitatea, corectitudinea şi probitatea pe care orice persoană le aşteaptă de la un judecător“, au conchis oficialii CSM.  
 
În ultima perioadă, în faţa judecătorului Ilie Iulian Dragomir s-au aflat Stan Mustaţă, fostul şef al Secţiei I penale de la Curtea de Apel Bucureşti, unul dintre foştii magistraţi din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, fostul primarul municipiului Constanţa, Valentin Şoldan, Cristian Ionuţ Ene şi Cristian Penescu, poliţişti de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia - Garda de Coastă, Dumitru Iulian Maxim, Andrei Bogdan Călugăru şi Florentin Grasu, poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa, Iulian Mirel Constantin, Marian Vasilică Anton şi Claudiu Marian Crivăţ, trei lucrători ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, Dragoş Emil Petcu, Bogdan Mircea Teodorescu şi Vlad Ştefan Zaharia, lucrători ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.

Sursa foto: opinii.cetatenesti.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 31 august 2022

02 Sep 2022 2304

Închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea! Ce se întâmplă azi la Curtea Supremă

08 Oct 2018 3017

Iată cine va decide libertatea preşedintelui PSD! Cinci judecători pentru Liviu Dragnea. Printre „clienţi“, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu

20 Sep 2018 2986

Preşedintele României a semnat pentru numirea noilor vicepreședinți ai ÎCCJ

21 Nov 2016 1443

Gabriela Elena Bogasiu şi Ilie Iulian Dragomir, numiţi în funcţiile de vicepreşedinte al ÎCCJ

15 Nov 2016 2513

Interceptările SRI, menţinute în dosarul lui Stan Mustaţă! I-a judecat pe Radu Mazăre şi pe Nicuşor Constantinescu

15 Apr 2016 4194

Fragmente din filajele DNA în dosarul judecătorului Mustaţă, audiate, în şedinţă publică

27 Dec 2015 2971

NUP pentru Sorin Constantinescu, procurorul-şef al DNA Constanţa!

25 Nov 2015 2618

A băut o cafea cu Traian Băsescu Fostul judecător din Dosarul Retrocedărilor cere să vadă cum l-a filat DNA

16 Oct 2015 4527

Unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, veste bună de la Curtea Supremă

12 Aug 2015 2428

Veste bună pentru Stan Mustaţă, fostul judecător al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa

11 Aug 2015 2487

Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern, în atenţia judecătorilor Dragomir şi Şelaru (document)

12 Feb 2015 2867

Comunicat de presa DIICOT 04.12.2014

04 Dec 2014 2637

După Poliţia Rutieră, acum Garda de Coastă Încă trei poliţişti din Constanţa, judecaţi pentru fapte de corupţie, condamnaţi definitiv

31 Oct 2014 3204

Trei poliţişti ai Serviciului Rutier, condamnaţi definitiv

30 Oct 2014 3143