Ce decizie au luat procurorii DNA în cazul unui ofiţer de poliţie

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 ianuarie 2017, a inculpatului Istratie Daniel-Nicuşor, ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secţia 22 Poliţie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „în perioada iunie 2015 - ianuarie 2017, inculpatul Istratie Daniel-Nicuşor, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Poliției Capitalei - Secția 22 Poliție, cu atribuții pe linia Sistemelor de Pază, a pretins și primit de la reprezentantul unei firme de pază (martor în cauză) suma totală de 5.900 lei reprezentând “taxă de protecție” (corespunzătoare sumei de 300 lei pe lună, exceptând luna august 2015, când a primit 200 lei).
 
La data de 19 ianuarie 2017, ca urmare a înțelegerii anterioare, inculpatul Istratie Daniel-Nicuşor a primit de la martor suma de 1.200 lei de la reprezentând „taxa de protecţie”, aferentă perioadei lunilor octombrie 2016 - ianuarie 2017, inclusiv, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Banii respectivi au fost pretinși și primiți de ofițerul de poliție pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să protejeze firma de pază în sensul neaplicării de sancțiuni contravenționale în raport cu neregulile constatate pe linia sistemelor de pază, lucru care s-a și întâmplat”.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Istratie Daniel-Nicuşor trebuie să respecte următoarele obligații:
 
  • a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
  • b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
  • c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
  • d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
  • e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • f) să nu exercite profesia de poliţist,
  • g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. I s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 333

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 357

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 646

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 530

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 361

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 551

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 474

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 432

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 909

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 460

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 744

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 586

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 933

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 768

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 577