Cine vrea sa devina magistrat de Constanta

cap_4.jpgIată lista candidaţilor admişi pentru susţinerea examenului de admitere, aşa cum a fost publicată pe site-ul e-juridic.ro

Potrivit paginii de Internet mai sus amintite, Institutul Naţional al Magistraturii a anunţat lista celor care au îndeplinit condiţiile de înscriere în vederea susţinerii examenului de admitere în magistratură pentru candidaţii cu vechime de cel puţin 5 ani.

În acest sens, pentru examenul din 21 martie, Curtea de Apel Constanţa a scos la concurs zece posturi de judecător, dintre care patru la Judecătoria Constanţa, câte două la Medgidia şi Tulcea şi câte un post la Mangalia şi Măcin.

Totodată, şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa sunt scoase la concurs patru posturi de procurori, două la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi câte un post la Parchetele de pe lângă Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Măcin.

Pentru posturile vacante la tribunale, şi-au depus dosarul 32 de candidaţi, dintre care unul s-a retras. Toţi cei 31 au fost admişi pentru susţinerea examenului.

lista_magistrati.jpgIată lista candidaţilor admişi pentru ocuparea posturilor de judecător: Albăstroiu Silvia, Argintaru Iuliana, Bădulescu Beniamin, Boldeanu Corina, Chiriţă Elena, Dehenea Constantin, Enescu Alina Loredana, Gheorghina Reghine Ursula, Graur Vârtopeanu Harieta Sidonia Irina, Grigore Georgeta Emanuela, Hoţoleanu Maria, Ianuş Zoiţa, Iftode Elena, Ilicea Eugeniu Florin, Jurubiţă Alina Gabriela, Lovin Maria Alina, Mesrobian Iuliana Loredana, Nistor Ion Marcel, Niţă Madălina, Pârleţeanu Anca Ramona, Potârcă Liliana Aurelia, Rusu Florin, Solomon Nicoleta, Sterea Mira, Stoianoglo Viorel, Şoiam Georgiana, Tăbăcaru Daniel, Timoaşcă Maria, Tudorii Aurica, Tugearu Mihaela şi Vizitiu Cătălina.

Pentru posturile vacante la Parchetele de pe lângă tribunale şi-au depus dosarele 24 de candidaţi. Dintre aceştia doar patru au fost respinşi pentru neîndeplinirea condiţiei vechimii în funcţie. Cei patru sunt: Gospodin Rosana, Niţescu Corina, Ţiculeanu Petrică şi Zachiteanu Eugen.

Cei 20 de candidaţi admişi sunt: Abagiu Vasile, Agnei Nicolae, Alexandrescu Cristian, Bitoleanu Ştefan, Ciote Mihai, Dervis Ghiuler, Dumitra Cristina, Edvochim Mariana, Lupaşcu Octavia-Isabela, Mocanu Gabriela, Mocanu Rareş-Ionuţ, Moldoveanu Valentina, Mustaţă Gabriel, Neacşu Valentin-Lucian, Raicu Dorin, Stan Camelia-Daniela, Stoica Liviu, Suceveanu Emil Ciprian, Trăistaru Rodica şi Uscov Leonard-Mihai.

Proba scrisa de verificare se va desfăşura pe 21 martie, urmând ca rezultatele finale să fie publicate în data de 7 aprilie 2010.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 1391

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 519

Știri justiție Constanța Curtea de Apel Constanța solicită CSM delegarea unui magistrat de la Judecătoria Galați la Judecătoria Medgidia

09 Apr 2024 485

Soțul Dianei Șoșoacă scapă de brăţara electronică montată la picior

05 Apr 2024 669

Premieră pentru justiția din Dobrogea! Curtea de Apel Constanța analizează mâine cererea de strămutare a dosarului tragediei de la 2 Mai!

31 Mar 2024 884

Judecătoria Mangalia, termen nou azi în dosarul tragediei de la 2 Mai! Matei Vlad Pascu, judecat pentru moartea a doi tineri (VIDEO)

13 Mar 2024 929

Locotenent colonel Donici Viorel, numit prim procuror adjunct la Parchetul Militar Cluj

05 Mar 2024 631

Corina Suzana Artene, magistrat al Tribunalului Constanța, cere pensionarea

05 Feb 2024 605

Fostul magistrat Adina Florea, victorie la Curtea de Apel Constanța! (MINUTA)

29 Jan 2024 1994

Patru judecători ies le pensie, după ce președintele a semnat decretele! LISTA

29 Jan 2024 738

Beatrice Silvia Șișman s-a întors la Parchetul Curții de Apel Constanța. Gabriela Rugea, încadrată la Parchetul Judecătoriei Babadag

22 Jan 2024 904

Este oficial! Celebrul judecător Vasilică Cristi Danileţ se pensionează! Klaus Iohannis a semnat decretul

22 Jan 2024 783

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1071

Oficial CSM a aprobat, cu unanimitate, cererea de pensionare a judecătorului Ciprian Coadă

18 Jan 2024 650

Mai mulți magistrați ies la pensie. Iohannis a semnat decretele

18 Jan 2024 931