Coleg cu italianul Luca Galavotti, audiat la Poliţia Municipiu Încă un bărbat cu legături la Constanţa, arestat în dosarul percheziţiilor fără precedent

Magistraţii din cadrul Tribunalului Bucureşti au dispus arestarea pentru 29 de zile a italianului cu afaceri la Constanţa, Luca Galavotti, în celebrul dosar al percheziţiilor fără precedent derulate marţi. Printre cei încătuşaţi în cauză se află şi Marius Emil Cilibeanu, un alt afacerist cu strânse legături la Constanţa. De altfel, Cilibeanu a şi fost audiat de lucrătorii Poliţiei Municipiului Constanţa într-un dosar privind dispariţia a 100 de tone de grâu.

În dosarul cu numărul unic 29328/3/2012, judecătorii din capitală au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, dispunând arestarea preventivă a lui Sorin Stuparu, Tudor Constantin, Mirela Doina Petrescu, Vasile Petre, Florin Ivănuş, Viorel Cazan, Dan Stroe, Neculai Martaş, Mircea Rădină, Nicuşor Drăgan, Sorin Marius Cune, Ionel Pencu, Luca Galavotti, Gabi Ştefan Ferţu, Stelian Vintilă, Robert Ionuţ Chiripuş, Eduard Marian Gusti şi Florin Bogdan Silinescu. Aceştia au fost încarceraţi pe o perioadă de 29 de zile. Tot Tribunalul a dispus arestarea preventivă a lui Mihai Alin Teodorescu şi a lui Marius Emil Cilibeanu, pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 26 iulie până la data de 23 august inclusiv. Datele oficiale arată că Marius Emil Cilibeanu a figurat în două firme, care şi-au închis porţile. În anul 2007, la Slobozia, a luat fiinţă SC Auto Plaza SRL, fondată de Sorinel Villy Oprea (administrator) şi de Magdalena Ana Cilibeanu. Firma avea ca obiect „comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule". În luna septembrie 2007, Sorinel Villy Oprea se retrage din firmă, iar Magdalena Ana Cilibeanu devine administrator. Câteva luni mai târziu, în 2008, Magdalena Ana Cilibeanu se retrage şi ea din firmă, lăsându-i locul lui Marius Emil Cilibeanu, care devine administrator. În august 2008, Cilibeanu a fost revocat, în locul său fiind numit Ioan Bârsa, de 30 de ani, din Sighişoara. În luna octombrie a anului 2008 s-a deschis procedura de insolvenţă. În 2009, Marius Emil Cilibeanu a fondat SC Motor Bike SRL, cu obiect de activitate „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor", firma fiind administrată de Cristian Ghiţă. În anul 2010, SC Motor Bike SRL a intrat în insolvenţă. După cum arătam mai sus, Cilibeanu a şi fost audiat de lucrătorii Poliţiei Municipiului Constanţa într-un dosar privind dispariţia a 100 de tone de grâu. Investigatorul.ro informa că „patru camioane, încărcate cu 100 de tone de grâu, în valoare de 30.000 de euro, fără TVA, s-au «evaporat» în timp ce se întorceau din Bulgaria, pe 16.02.2011, cu destinaţia Constanţa".

„Arsenal de ştampile şi documente falsificate"

„Povestea este, în continuare, extrem de ciudată, mai ales după declaraţiile contradictorii date azi noapte de către cel care s-a ocupat de transportul grâului, uzitând de o clonă perfectă a societăţii Valmar. Este vorba despre Emil Marius Cilibeanu, un tânăr despre care se ştie că se învârte în cercurile mafiei cerealelor. Când a fost prins, tânărul avea asupra sa un întreg arsenal de ştampile şi documente falsificate, prezentând, în plus, o variantă proprie a poveştii. Cilibeanu a spus poliţiştilor de la Poliţia Municipiului Constanţa, care au audiat azi noapte părţile implicate, că a fost oprit pe drumul spre Constanţa de două maşini, iar nişte oameni pe care nu-i cunoştea i-au spus să-şi pună şoferii să-i urmeze. Din cauza oboselii sau a emoţiei, Cilibeanu nu a ştiut să spună din prima unde i s-a spus să meargă, declarând, iniţial, că la Topraisar, după care Cobadin. (...) Din primele informaţii, este mai mult ca sigur faptul că Emil Marius Cilibeanu este, la rândul său, doar un intermediar în acest caz, o «săgeată» folosită de o grupare specializată în astfel de operaţiuni. De altfel, cât timp a aşteptat azi-noapte pe holurile Poliţiei municipale, Cilibeanu a vorbit aproape în continuu la telefon, cerând şi primind indicaţii despre ce trebuie să declare poliţiştilor", potrivit Investigatorul.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 464

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 859

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 551

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 485

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 369

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 450

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 773

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 494

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 451

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 431

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 520

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 551

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 547

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 767