Condamnaţi de TribunalÎnregistrările DNA, puse la dispoziţia inspectorilor Bafan şi Cimpoaie

inspectori-palatuljustitiei.jpgCurtea de Apel Constanţa a redeschis dosarul în care doi inspectori fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa au fost acuzaţi de luare de mită, fals intelectual şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Cei vizaţi de ancheta oamenilor legii sunt Adrian Cimpoaie şi Costel Bafan. Conform Portalului instanţelor de judecată, cei doi inspectori vor asculta şi viziona înregistrările audio - video făcute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Pe data de 22 februarie, Cimpoaie a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Constanţa la pedeapsa de patru ani de închisoare, cu suspendare, judecătorii hotărând suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de patru ani închisoare aplicată. Şi Bafan a primit patru ani de închisoare sub supraveghere, având fixat termen de încercare de tot şase ani, compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de doi ani. Tribunalul Constanţa a mai dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv procesul-verbal din data de 09.12.2010 întocmit de inculpaţi şi factura fiscală nr. 49/01.07.2010 emisă de SC Giuly Trans SRL la 04.09.2010.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 612

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 439

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1304

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 787

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3750

PUZ-ul pentru documentația de urbanism în Cartierul Compozitorilor a ajuns pe masa Curții de Apel Constanța!

04 Apr 2024 652

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 628

Regimul de înălțime pentru PUZ Constanța-Cumpăna, dezbătut la Curtea Supremă! Judecătorii de la Curtea de Apel au declinat dosarul (MINUTA)

31 Mar 2024 655

Adrian Glugă, printre ei Iată cine sunt noii judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție! Lista

29 Mar 2024 906

Raportul complet al activității Curții de Apel Constanța, în 2023! Două posturi de judecător ar putea fi transferate la Curte (DOCUMENT)

25 Mar 2024 718

Seaview Advertising SRL, demers extraordinar la Curtea de Apel Constanța! Judecătorii cer un dosar de la Înalta Curte

24 Mar 2024 566

Curtea de Apel Constanța, la bilanț! Dosare peste media pe țară, calificativul „foarte eficient“ la durata medie de soluționare și „satisfăcător“ la termenul de redactare (DOCUMENT)

15 Mar 2024 701

Decizii CSM Mai mulți procurori numiți în funcții de conducere! Iată cine sunt

13 Mar 2024 758

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1038

Eleni-Cristina Marcu, fost vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, rămâne președinte al Secției penale din Înalta Curte

07 Mar 2024 604