- Noul dosar ce cuprinde cererea de revizuire are indicativul 41/36/2024 și va fi redeschis de judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel la data de 13 mai 2024.
Judecătorii
Curții de Apel Constanța au amânat cererea de revizuire formulată de compania
Seaview Advertising SRL, deținută de omul de afaceri Ionuț Barbu, în contradictoriu cu
Primarul Municipiului Constanța.
Discuțiile în instanță se vor relua în luna
mai 2024, judecătorii constănțeni urmând a face demersuri la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a li se comunica dosarul
2470/118/2022, vizat de calea extraordinară de atac formulată de Seaview Advertising SRL.
În cauză,
Seaview Advertising SRL solicită revizuirea dosarului
2470/118/2022.
Noul dosar ce cuprinde cererea de revizuire are indicativul
41/36/2024 și va fi redeschis de judecătorii
Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel la data de
13 mai 2024.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în dosarul
2470/118/2022, în noiembrie 2023, Curtea de Apel a admis numai în parte cererea Seaview Advertising SRL și a dispus anularea în parte a
Certificatului de urbanism 3224/14.10.2021, vizând un imobil supraetajat pe care compania vrea să-l ridice în
Mamaia.
În minuta
Hotărârii 866/2023 din dosar se arată că că instanța „admite recursul. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, dispune: Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată“.
La Curtea de Apel, dosarul se aflase în atenția completului format din
magistrații Roxana Nicoleta Bacu, Ramona Poppa și
Constantina Monica Turcu, de la
Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
Astfel, conform minutei, Curtea de Apel „dispune anularea în parte a
certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021 numai în ceea ce privește mențiunea din Cap. 1 Regimul juridic, paragraf 3. Menține soluția asupra excepției inadmisibilității cererii precizatoare. Definitivă“
Potrivit
Hotărârii 866/2023,
Seaview Advertising SRL solicitase în proces „anularea în parte a
Certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021, în ceea ce priveşte: cap. 3 Regimul tehnic – Coeficientul de utilizare a terenului: 4 și necesitatea elaborării si aprobării unui Plan Urbanistic de Detaliu (fila 4 pct. 5 a certificatului de urbanism, documente care vor însoți cererea de emitere a Autorizaţiei de construire, lit. d 4) şi obligarea Primarului Mun. Constanta la emiterea unui nou Certificat de urbanism care: la pct. 3. Regimul tehnic - Coeficientul de utilizare a terenului (###) să menționeze: «coeficientul de utilizare a terenului este de 4, raportat la suprafața UTR» și în cuprinsul căruia, în cadrul capitolului privitor la documentele care vor însoți cererea de emitere a Autorizaţiei de construire va fi eliminată de la pct. 5 lit. d4) necesitatea elaborării şi aprobării unui Plan Urbanistic de Detaliu, cu cheltuieli de judecată“.
Pe parcursul procesului, avocații
Seaview Advertising SRL au depus o cerere precizatore, prin care a fost adus „un motiv suplimentar pentru anularea în parte a
certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021, referitor la prevederea din cuprinsul Cap.1 Regimul juridic, paragraful 3, potrivit căreia «Terenul a fost iniţial dobândit prin
Dispoziţia nr.3332/09.12.2003 care a fost desfiinţată în totalitate prin
Decizia penală nr.32/2019 pronunţată de către ÎCCJ în dosarul penal
nr.6536/2/2008 prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii terenului în domeniul public sau privat al municipiului Constanţa»“.
În motivare deciziei prin care au admis numai în parte cererea Seaview Advertising SRL, judecătorii de la Curte au explicat că „în rejudecare, instanţa de recurs reţine că motivele pentru care
menţiunea inserată în certificatul de urbanism nr.3224/14.10.2021, Cap.1 Regimul juridic, paragraf 3 conduce la nelegalitatea parţială a actului rezidă în faptul că aceasta
nu este conformă cu realitatea şi
nu respectă prevederile legale referitoare la ceea ce trebuie să conţină un certificat de urbanism“.
„Inserarea acestei menţiuni, legate de hotărârea judecătorească penală care a desfiinţat un act prin care terenul fusese dobândit iniţial în proprietate, excede normelor legale referitoare la conţinutul certificatului de urbanism“, au mai spus judecătorii.
„În consecinţă, se va dispune
anularea în parte a
certificatului de urbanism nr. 3224/14.10.2021, în ceea ce priveşte menţiunea din Cap. 1 Regimul juridic, paragraf 3, respectiv «Terenul a fost iniţial dobândit prin
Dispoziţia nr.3332/09.12.2003 care a fost desfiinţată în totalitate prin
Decizia penală nr. 32/2019 pronunţată de către ÎCCJ în dosarul penal nr.
6536/2/2008 prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii terenului în domeniul public sau privat al municipiului
Constanţa»“.
Totuși, aceștia au arătat totodată cu privire la
necesitatea elaborării PUD că „numai în cazul în care elaborarea unui PUD nu ar fi fost un aspect permis de lege, ori un astfel de PUD exista, s-ar fi putut concluziona că o astfel de conduită nu este conformă legii şi nu respectă justul echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autorităţile sunt chemate să îl ocrotească“.
„Actul administrativ nu poate fi sancţionat în jurisdicţia contencios administrativă pentru aspecte de oportunitate, efectuate de autoritatea publică în limitele competenţelor sale legale şi cu respectarea justului echilibru, ci numai în contextul identificării nelegalităţii actului, rezultat fie din depăşirea competenţei autorităţii, fie din nerespectarea sau eludarea legii pe care o execută în concret actul ori a altor dispoziţii legale incidente ori ruperea echilibrului necesar între interesul public ocrotit şi interesul privat reclamat“, a spus
Curtea de Apel.
În continuare, judecătorii au mai precizat că „se observă că investiţia societăţii reclamante, care constă într-un imobil
2S+P+12-15E, poate fi considerată ca având o natură şi amploare ce justifică necesitatea elaborării unui PUD, în sensul art.48 din Legea nr.350/2001, astfel că menţiunea nu poate fi considerată abuzivă, cu consecinţa înlăturării acesteia“.
Așa cum am precizat anterior, discuțiile vizând cererea de revizuire se vor relua la data de
13 mai 2024.
Despre Seaview Advertising SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 24 martie 2024,
Seaview Advertising SRL a fost înființată în 2004, are sediul social în Constanța, strada Maior Gheorghe Șonțu, nr.10 și se ocupă de activități ale agențiilor de publicitate.
Asociat majoritar figurează
Sorin Ionuț Barbu (96,9951%), care este și administrator, restul părților sociale revenindu-i lui
Carmen Antonela Stăncescu (3,0049%).
Numele lui
Sorin Ionuț Barbu se leagă și de
Elite Center SRL,
Seaview Media SRL,
Buka Holding RO SRL și
X-
Brise SRL.
La rândul său,
Carmen Antonela Stăncescu figurează și în
Seaview Media SRL și
Raycatch SRL.
În 2022, Seaview Advertising SRL a declarat 11 angajați, profit peste 440.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 2,87 de milioane de lei.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței
www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Seaview Media SRL, deținută de Ionuț Barbu, victorioasă la Curtea de Apel, în procesul contra Consiliului Local Constanța! (MINUTA)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: