Pus pe lista persoanelor urmăriteDNA cere extrădarea şefului CJC, Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie solicită emiterea unui mandat de extrădare pe numele lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC).

Cererea DNA vine la scurt timp după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au precizat că şeful CJC se putea opera şi în România. Amintim că, pe data de 23 iunie, Tribunalul Bucureşti a înlocuit măsura controlului judiciar cu cea a arestării preventive a preşedintelui Constantinescu, pe o durată de 30 zile de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive. În prezent, şeful CJC se află în Statele Unite ale Americii, unde a fost operat, şi susţine că nu se poate întoarce în ţară din cauza stării de sănătate.
 
Preşedintele CJC a fost deferit justiţiei de procurorii Anticorupţie în două cauze separate. Concret, pe data de 25 aprilie, DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Constantinescu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

 Citeşte rechizitoriul aici.

De asemenea, pe data de 27 mai, şeful CJC a fost trimis în judecată, sub control judiciar, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.

Citeşte rechizitoriul aici.

Cele două dosare au fost trimise spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Ieri, pe site-ul Poliției Române la capitolul persoane urmărite a fost pus și șeful CJC. Conform IGPR, Nicușor Constantinescu are un mandat de arestare preventivă pentru infracțiunea de abuz în serviciu. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 637

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1711

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 705

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 968

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 887

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 884

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1274

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1506

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1703

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 961

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1471

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1555

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1053

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 871

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1387