Experienţa directă a unui „insider"Codul şpăgii în vămile constănţene

O dată cu spargerea „bubei" ce o reprezintă arhi-mediatizatul dosar „Portul", civilii, mai exact, persoanele care nu au legătură propriu-zisă cu vămile şi porturile constănţene sau cu activitatea de import-export prin porturi au avut parte de mici fărâme din limbajul de zi cu zi prin care se solicita, se stabilea şi se dădeau şpăgile în Porturile Agigea şi Constanţa, potrivit procurorilor. ZIUA de Constanţa vă prezintă viziunea despre şpagă în porturile constănţene, astfel cum este redată în rechizitoriul întocmit de DNA în dosarul Portul, pe baza declaraţiilor unui „insider", intermediarul Abed Ibrahim El Desouki Othman Ayoub.

Dincolo de deja comunele „palmă", „sandwich", „gâgâială" şi „amendă", insider-ul le-a vorbit anchetatorilor despre ce însemna „să se lase bariera", „să se umble la depozit" sau despre „presiunea la roată", dându-le totodată indicii despre cum să-i identifice pe „doctorii" din vămi. Prima referire la limbajul codat nescris al vameşilor din porturile constănţene în declaraţiile insider-ului arată contextul în care era folosită exprimarea „se lasă bariera": „însemna apropierea unei perioade de blocaj a activităţii în vamă, respectiv imposibilitatea efectuării importului". În continuare, Abed Ibrahim El Desouki Othman Ayoub a vorbit şi despre restul codurilor. Redăm textual menţiunile făcute în declaraţia sa, astfel cum aceasta apare în rechizitoriu:

Despre „presiunea la roată"

«„se umblă la depozit" reprezenta mărirea sumei datorate cu titlu de mită;

„un deget" reprezenta 100 dolari SUA;

„medicamente" reprezentau fie facturile emise de comisionarul vamal, fie sumele de bani datorate, inclusiv şpăgile;

„doctor", „reţetă", „acord de la doctor" se utilizau, de regulă, ca şi coduri pentru situaţia în care se făcea un import la o valoare diminuată sau se solicitau date despre posibilitatea efectuării unui import; Exemplific cu situaţia în care un importator intenţiona să aducă o marfă al cărei preţ real era de 500 dolari/tonă, se solicitau relaţii la vamă pentru a afla în ce condiţii şi care era posibilitatea încadrării la o valoare mai mică. Mai concret, condiţiile în care operaţiunea de import putea fi încadrată într-o formă la tarife mai mici;

„o palmă" era codificarea pentru suma de 500 dolari SUA;

„un par" reprezenta, după caz, suma de 1.000 de euro, datorată ca mită, pentru câteva baxuri cu mărfuri nedeclarate ori contrafăcute, respectiv 10.000 dolari SUA pentru situaţia trecerii unei cantităţi de peste 100 de baxuri conţinând mărfuri contrafăcute atât cu privire la marcă, cât şi la desen;

„o sticlă de vin" era codul pentru suma de 1.500 dolari SUA iar „o sticlă de whisky" era codul pentru suma de 5.000 euro;

„un sandwich" era codul pentru suma de 10.000 dolari SUA;

„presiunea la roată" era codul pentru a afla dacă s-au strâns de către importator sau intermediar toţi banii solicitaţi ca şpagă (dacă se „pierdea presiune la roată" însemna că nu au fost colectaţi toţi banii, iar dacă era „pană" însemna că intermediarul nu a găsit sau nu a putut să strângă nimic);

„sacoşi" era termenul utilizat, în general, pentru sumele de bani în lei;

„poze" era termenul utilizat pentru mărcile şi desenele unor firme consacrate;

„fan curier" şi „DHL" erau termenii utilizaţi pentru persoanele care colectau banii de la intermediari şi importatori, persoane trimise de către grupul din vamă;

„beţe" - dacă termenul era utilizat cu referire la „a trage cuiva beţe", de a lovi, însemnau instituirea unei constrângeri asupra importatorului, în sensul blocării activităţii lui».

La finalul decodării limbajului folosit în vămile şi porturile constănţene, insider-ul a mai spus că „aceste coduri depindeau foarte mult de contextul în care se utilizau, dar, în principal, ele vizau importurile de produse din China («chinezisme»)".