În ultimele 24 de ore Pompierii au intervenit în aproape 1500 de misiuni

  • Ieri pompierii din cadrul IGSU au fost solicitați în 1.474 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare a persoanelor și animalelor din medii ostile vieții 
  • De asemenea, echipajele SMURD au derulat 1.199 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au avut nevoie de sprijinul echipajelor operative 
  • Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 71 de incendii înregistrate la nivel național 
 
 
 
Potrivit IGSU, salvatorii au acționat la 1.474 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare a persoanelor și animalelor din medii ostile vieții. În aceeași perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea celor 71 de incendii înregistrate la nivel național, precum și în alte 190 de misiuni în sprijinul comunităților.
 
În afara acestor situații, echipajele SMURD au derulat 1.199 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au avut nevoie de sprijinul echipajelor operative.


 „O atenție deosebită a fost acordată și extragerii victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor implicate în accidente rutiere, sens în care echipajele de descarcerare au răspuns la 14 astfel de solicitări.”, transmite sursa citată.
 
Totodată, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat șapte persoane aflate în dificultate.
 
„O misiune care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor din județul Vaslui a avut loc ieri, în localitatea Averești, unde echipajele de stingere au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, urmat de explozie, produs la o casă. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că arderea se manifesta la două camere ale locuinței. Concomitent cu acțiunea de stingere, a fost constituită o echipă de căutare-salvare care a extras o persoană, rănită în urma deflagrației. Echipajele medicale aflate la locul solicitării au acordat asistență medicală de urgență victimei, ulterior aceasta fiind transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate. Colegii noștri au stins flăcările în limitele găsite, înlăturând pericolul de extindere la întregul imobil”, declară sursa citată.
 
De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, la nivel național, au fost transmise 11 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase, în județele Argeș (2), Bacău (3), Buzău (2), Dâmbovița (1), Hunedoara (1), Harghita (2).
 

În perioada de referință, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 113 pompieri salvatori și 54 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României, încheie sursa.

Citește și

Incendiu izbucnit după ce un copil s-a jucat cu focul!
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUZiua Internațională a Voluntariatului

05 Dec 2023 215

Ziua Internațională a Voluntariatului Apel la recunoașterea și mulțumirea față de voluntarii care fac diferența în timpul situațiilor de criză

05 Dec 2023 388

IGSU Intervenții de prim ajutor și stingerea incendiilor, în ultimele 24 de ore. Unde au intervenit pompierii

05 Dec 2023 322

IGSUBilanțul misiunilor

04 Dec 2023 245

IGSU În minivacanța de 1 Decembrie, în întreaga țară, s-au înregistrat 5.627 de situații de urgență

04 Dec 2023 327

IGSU Pompierii militari au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a 64 de incendii

29 Nov 2023 443

IGSU Pompierii au primit distincția onorifică pentru curaj și devotament!

28 Nov 2023 720

IGSU Salvatorii acționează pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice

28 Nov 2023 409

IGSUS-a intervenit pentru deblocarea a 666 autovehicule înzăpezite, degajarea a 543 copaci și 3 stâlpi de electricitate prăbușiți pe carosabil.

27 Nov 2023 246

IGSU Au fost suplimentate mijloace de intervenție în județele Ialomița și Constanța

26 Nov 2023 527

UPDATE Accident rutier în care a fost implicat un autobuz în județul Vaslui. A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 879

Măsuri ale IGSU, în contextul avertizărilor de vreme rea

25 Nov 2023 619

IGSU Prevenirea incendiilor. Sfaturi pentru siguranța în utilizarea lumânărilor

25 Nov 2023 457

IGSU Salvatorii au intervenit la peste 1400 de misiuni în ultimele 24 de ore

23 Nov 2023 422

IGSU SMURD au asistat medical peste 1.000 de persoane aflate în dificultate

22 Nov 2023 430