Judecătorul care i-a ridicat controlul judiciar lui Nicuşor Constantinescu a depus o contestaţie la CSM (rechizitorii)

Judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, nemulţumit de calificativul „Bine“, acordat la evaluarea activităţii profesionale desfăşurate în perioada 2011 - 2013. În acest sens, judecătorul a formulat o contestaţie, aceasta fiind trimisă spre soluţionare Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia a fost amânată.
 
Corneliu Bogdan Ion Tudoran a fost numit judecător prin decret prezidenţial, semnat în luna noiembrie 1995 de Ion Iliescu, pe atunci preşedinte al României. În luna iunie a anului 2002, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, „pentru contribuţia importantă pe care a adus-o la înfăptuirea actului de justiţie şi rezultatele meritorii obţinute în activitate“, potrivit legex.ro, Corneliu Bogdan Ion Tudoran a primit diploma „Meritul judiciar“ clasa a II-a. Potrivit jurnalul.ro, judecătorul a fost secretar de stat în Ministerul Apărării la finele anilor ’90, a fost coleg cu Traian Băsescu, fostul preşedintele al României, în cabinetul lui Mugur Isărescu, şi l-a avut în atenţie pe Adrian Năstase (condamnat în dosarul Trofeul Calităţii).

Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Corneliu Bogdan Ion Tudoran este cel care, anul trecut, i-a ridicat, printr-o decizie definitivă, controlul judiciar lui Nicuşor Constantinescu, pe când acesta se afla în Statele Unite ale Americii. Înainte de a lua această decizie, Tudoran a dispus citarea lui Constantinescu la adresa de domiciliu, la sediul profesional al avocatului ales şi în Statele Unite ale Americii. Tot el a încuviinţat efectuarea unei adrese către Poliţia Judeţului Constanţa, ca organ învestit cu supravegherea şefului CJC, prin care să precizeze data la care acesta a părăsit ţara, durata de timp pentru care s-a încuviinţat părăsirea ţării, termenul la care acesta trebuia să revină în ţară, organul care a dispus măsura, precum şi existenţa unei cereri a inculpatului sau a altei persoane mandatate de prelungire a perioadei de timp încuviinţate pentru părăsirea ţării. Mai mult decât atât, judecătorul dispusese trimiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la legalitatea ordonanţei din 13 februarie 2014 emise în dosarul nr. 179/P/2013, privindu-l pe Constantinescu, prin care s-a încuviinţat de principiu părăsirea teritoriului României. Mai exact, judecătorul a cerut efectuarea unor verificări cu privire la temeinicia şi legalitatea acestei ordonanţe.
 
Rămâne cu Suciu
 
În altă ordine de idei, ieri, şeful CJC s-a aflat la sediul Tribunalului Constanţa, unde a formulat o nouă cerere de recuzare a judecătoarei Iulia Cezara Suciu. Solicitarea a fost depusă în dosarul în care Nicuşor Constantinescu este acuzat de subfinanţarea Centrului Militar Zonal. Tot Suciu are spre soluţionare şi dosarul în care Nicuşor Constantinescu a fost deferit Justiţiei alături de fundaţiile Fantasio şi Thalia.

Citeşte şi

UPDATE 2. Cererea a fost respinsă
Judecătoare Iulia Cezara Suciu, recuzată de Nicuşor Constantinescu


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)


Rechizitoriu
Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul șef al CJC a cerut suspendarea procesului privind cadastrarea județului Constanța

17 Feb 2021 1017

CJC la judecată cu Nicușor Constantinescu! Dosarul, la Înalta Curte. Cât i se cere fostului șef al CJC

02 Feb 2021 875

Procesul lui Nicuşor Constantinescu, de la Galați, amânat pentru luna viitoare

29 Jan 2021 816

Consiliul Județean Constanța încearcă recuperarea unor prejudicii de la o parte dintre condamnaţii în dosarul “perdelelor forestiere”!

25 Jan 2021 916

Procurorul Vasile Abagiu l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu. Cine va judeca dosarul

19 Jan 2021 1172

Oficial de la DNA! Date din noul dosar al lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC

15 Jan 2021 1029

Înființată anul trecut Modificări în firma ginerelui lui Nicușor Constantinescu

14 Jan 2021 1071

Nicușor Constantinescu a recuzat-o pe judecătoarea Antoneta Ardeleanu, de la Tribunalul Constanța

13 Jan 2021 836

Sfârșit de an neplăcut pentru foștii primari ai Constanței Radu Mazăre trimis în judecată pentru vânzarea unor terenuri în Mamaia, iar Făgădău pentru terenuri din Portul Tomis

31 Dec 2020 1743

„Moștenirea“ Xenoti. Mazăre și Nicușor, la judecată cu administratorul judiciar al firmei

29 Dec 2020 2311

Dosar la DNA Falimentul Clubului de Volei Municipal Tomis Constanta, amânat pentru la anul

24 Dec 2020 837

Nicușor Constantinescu, procurorii DNA și falimentul Flora

23 Dec 2020 7004

Nicușor Constantinescu chemat, din nou, la DNA Constanța într-un dosar privind Herghelia Mangalia (video)

22 Dec 2020 1729

LIVE Nicușor Constantinescu, prezent la DNA Constanța

16 Dec 2020 1951

Supărările lui Nicușor Constantinescu. Este chemat, azi, la DNA Constanța. Iată în ce dosar

16 Dec 2020 1291