Liderul galeriei Farul, condamnat pentru Steaua

3_mihailescu_-_sorin_mihailescu___.jpgPremieră în lumea fotbalului: lider de galerie, condamnat pentru comercializare de produse contrafăcute cu însemnele cluburilor adverse. Sorin Mihăilescu, liderul galeriei FC Farul, devenit celebru pentru ieşirile sale mai degrabă violente din timpul meciurilor de fotbal, a fost găsit vinovat de prejudicierea SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, respectiv a FC Dinamo Bucureşti.

Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa, liderul suporterilor echipei constănţene a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 500 de lei, pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate“. Totuşi, având în vedere că individul se afla la primul conflict cu legea penală, judecătorii au decis să suspende condiţionat executarea pedepsei amenzii penale, termenul de încercare fiind de un an. Cu alte cuvinte, timp de un an de zile, liderul galeriei nu are voie să se abată de la cuvântul legii sau să mai facă vreo boacănă, în caz contrar, riscând să-i fie revocat beneficiul suspendării executării pedepsei. Foarte interesant, instanţa a respins ca nefondate pretenţiile SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, care se constituise parte civilă în proces, solicitând suma totală de 12.596 de lei, din care 6.300 de lei reprezentau daunele morale. Nedorind să urmeze exemplul Clubului Steaua, FC Dinamo Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în proces, deşi a estimat că prejudiciul cauzat de Mihăilescu ar fi fost de 3.050 de lei. În plus, obiectele contrafăcute puse în circulaţie de firma lui Sorin Mihăilescu vor fi distruse, potrivit sentinţei Tribunalului Constanţa. Totuşi, deşi i-a fost suspendată condiţionată amenda de 500 de lei, Mihăilescu tot a ieşit şifonat din proces, fiind obligat la plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 900 de lei, adică aproape dublul amenzii. Liderul galeriei FC Farul a fost trimis în judecată în vara anului trecut de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care l-au acuzat de comercializare de produse contrafăcute, în formă continuată.

Povestea prejudiciului

Potrivit procurorilor, Mihăilescu este administrator al SC Delfin Sport SRL Constanţa, iar în 2005 a mai fost cercetat penal, tot pentru comercializare de produse contrafăcute, însă ancheta s-a finalizat cu aplicarea unei amenzi administrative. Potrivit datelor de la dosar, în vara anului 2007, bărbatul a fost depistat de poliţişti în timp ce comercializa produse contrafăcute, care aveau inscripţionate semne distinctive ale unor mărci protejate. Anchetatorii susţin că, pe 27 iunie 2007, poliţiştii au descoperit un stand amplasat în Satul de Vacanţă, unde doi tineri comercializau mai multe articole de îmbrăcăminte, şepci şi steguleţe care purtau însemnele FC Dinamo Bucureşti, FC Steaua Bucureşti, Poli Timişoara, Universitatea Craiova, AC Milan, Internazionale Milano, Real Madrid şi Rapid Bucureşti. Din cercetări, a reieşit că vânzătorii nu deţineau acordul titularilor mărcilor respective, iar cei doi au declarat că produsele îi aparţin lui Sorin Iulian Mihăilescu, bărbatul aducând în fiecare dimineaţă marfa la stand. Liderul galeriei FC Farul s-a prezentat şi el şi le-a declarat poliţiştilor că doar produsele inscripţionate cu „Steaua“ îi aparţin, restul nefiind ale sale. Toate produsele au fost ridicate de anchetatori şi depuse în camera Corpuri delicte. Incidentul părea să se fi oprit aici, numai că, după nici măcar o lună, cei doi vânzători au fost prinşi de poliţişti, în acelaşi loc, comercializând produse contrafăcute. Din nou, Mihăilescu a venit la stand, la cererea poliţiştilor, şi a declarat că nu poate prezenta documente privind acordul titularilor mărcilor respective. În plus, microbistul a declarat că produsele respective făceau parte din stocul pe care îl avea încă de pe 27 iunie 2007 şi că a continuat comercializarea acestora pentru că a investit o sumă mare pentru achiziţionarea acestora şi nu doreşte să-şi piardă banii.

mihailescu_-_sorin_mihailescu_2.jpgDelfin Sport, pierderi pe linie

Conform informaţiilor afişate pe site-ul Vrajitorul.eu, firma Delfin Sport SRL a fost înfiinţată în ianuarie 2003, activitatea principală fiind reprezentată de „comerţ cu amănuntul în magazine specializate, cu alte produse neclasificate în altă parte (comerţ cu amănuntul în magazine specializate, cu echipamente de birou, calculatoare şi software standard, echipamente de telecomunicaţii, ceasuri de mână, ceasuri de masă)“. În prezent, firma se află în funcţiune, dar nu are depus bilanţul contabil pentru anul 2008 la Registrul Comerţului. Cu un capital social de 200 de lei şi doi angajaţi, firma a avut o cifră de afaceri de aproape două miliarde de lei vechi, în 2008, datele oficiale arătând că este vorba despre 190.235 de lei. Totuşi, profitul net, dar şi cel brut au fost zero, iar pierderea a fost de 29.173 de lei.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 852

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 547

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 479

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 366

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 447

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 771

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 492

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 446

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 515

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 506

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 544

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 764

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 396