Mai multe nereguli constatate în județele Constanța și Tulcea în timpul operațiunii „Clean Waters 2023“ (GALERIE FOTO)

Foto: Poliția RomânăÎn perioada 18 septembrie – 1 octombrie 2023, Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de Poliție Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției Frontieră, Autoritatea Navală Română și Garda Națională de Mediu, a inițiat, organizat și coordonat, la nivel european, operațiunea „CLEAN WATERS 2023”.

Aceasta a fost derulată în cadrul AQUAPOL (Asociaţia Europeană a Poliţiilor Navale şi Autorităţilor Navale).

Această activitate s-a realizat concomitent, în perioada 18 septembrie – 1 octombrie 2023, în mai multe state riverane fluviului Dunărea: Germania, Austria, Slovacia, Croația, Ungaria, Bulgaria, Ucraina și România, iar activităţile comune de verificare şi control au vizat creşterea siguranţei şi securităţii navigaţiei pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a criminalității la regimul mediului şi a migraţiei ilegale.

Pe timpul derulării planului de acțiune, la data de 20 septembrie 2023, a fost desfășurat, în Portul Giurgiu, Exercițiul internațional cu forțe în teren (LIVEX) ,,AQUAEX 2023” al cărui scenariu principal s-a referit la modurile de intervenție și răspuns polițienesc la un incident CBRN la bordul unei nave pe fluviul Dunărea.

Exercițiul a presupus parcurgerea unor scenarii de către forțele de aplicare a legii, care au intervenit pentru gestionarea unor presupuse incidente CBRN la bordul unei nave de pe fluviul Dunărea și a necesitat coordonarea acţiunilor comune ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Transporturilor, pentru gestionarea situației create.

La exercițiu au participat și polițiști din cadrul Poliției de Frontieră din Bulgaria (Direcția Generală a Poliției de Frontieră Ruse).

La nivel european, au fost verificate 1.382 de nave și 19.565 de persoane (membrii de echipaj și pasageri), fiind aplicate 44 de sancțiuni contravenționale.

În plan național, instituțiile participante au iniţiat, în perioada de referință, 614 acţiuni şi controale, în urma cărora au fost legitimate 2.570 de persoane, au fost verificate 54 de societăţi comerciale, 247 de autorizaţii de pescuit, 196 de licențe de pescuit, 698 de permise de pescuit și 486 de nave maritime și fluviale, din care 214 ambarcațiuni de pescuit, 181 de ambarcațiuni de agrement și 34 de nave de transport persoane. 

În urma activităţilor specifice desfăşurate, au fost constatate, în perioada analizată, 56 de infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 42 de persoane, dintre care 32 depistate în flagrant delict, fiind aplicate 215 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 210.000 de lei.

Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 5 ambarcațiuni, 5 motoare de ambarcațiune, două autovehicule, 64 de unelte de pescuit interzise, aproximativ 100 de kilograme de pește și 1.400 de țigarete.     


Exemple:

1. La data de 19 septembrie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Navale Cernavodă, împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Portului Cernavodă și Sectorul Poliției de Frontieră Cernavodă – Garda de Coastă, în urma controlului efectuat la bordul unei nave care executa activităţi de extracţie a produselor balastiere din albia Dunării, au identificat 3 pripoane, prevăzute cu mai multe cârlige, un vintir şi 11 unelte de pescuit comercial, tip setcă, dintre care 8 bucăţi din nylon monofilament, în lungime totală de 450 de metri şi 3 din relon, în lungime totală de 150 de metri, care ar fi aparținut unuia dintre membrii echipajului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, iar uneltele de pescuit comercial, în valoare totală de 4.500 de lei, pentru care proprietarul nu deținea autorizație, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

2. La data de 19 septembrie 2023, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călăraşi – Postul de Poliție Transporturi Navale Călărași au acționat împreună cu lucrătorii din cadrul Autorității Navale Române – Căpitănia Portului Călărași, pe brațul Borcea, iar, la km. fluvial 99, au oprit pentru control o ambarcațiune de agrement, condusă de un bărbat, din municipiul Călărași, care emana halenă alcoolică.

În urma testării alcooltest a conducătorului ambarcațiunii, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean Călărași, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unei nave de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența unor substanța psihotrope.

3. La data de 29 septembrie 2023, în jurul orei 04.00, polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Teleorman - Postul de Poliție Transporturi Navale Turnu Măgurele au depistat, în flagrant delict, trei persoane, care pescuiau pe râul Olt, în zona comunei Islaz, sat Moldoveni, folosind un dispozitiv electric.

Întrucât cele trei persoane nu s-au supus somațiilor polițiștilor, au fost executate două focuri de avertisment, în plan vertical, în urma cărora s-a reușit prinderea acestora.

Au fost ridicate, în vederea confiscării, bunurile folosite la comiterea faptei, respectiv un autoturism, aparatul electric folosit la pescuit, un proiector, o barca pneumatică, un acumulator auto, precum și 20 de kilograme de pește proaspăt (mreană și crap), în valoare totală de 8.000 de lei. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal.

4. La data de 24 septembrie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani și cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț, împreună cu lucrători din cadrul Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Neamț, au acționat, pe lacul Stânca Costești, sesizându-se din oficiu cu privire la faptul că, în zona Volovăț, comuna Manoleasa, județul Botoșani, un agent economic, care desfășura activitatea de spălare și sortare agregate minerale, fără a deține avizul legal din partea instituției competente, ar deversa în lacul de acumulare apele uzate.

În cauză, sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal, precum și darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor și instalațiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor.

5. La data de 26 septembrie 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial și producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament și tâlhărie calificată.

În cadrul activităților au fost descoperite și ridicate 15 unelte de pescuit comercial tip setcă, dintre care 12 din plasă monofilament de aproximativ 850 de metri și 3 din fir textil de aproximativ 300 de metri, toate deținute ilegal, precum și 5 telefoane.

În urma administrării probatoriului, două persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

6. La data de 28 septembrie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat un control privind modul de respectare a legislației în domeniul mediului, de către un agent economic, ce administra o unitate de cazare în localitatea Uzlina, județul Tulcea.

În urma controlului, a fost constatată lipsa formularelor de încărcare/descărcare a deșeurilor și a vizei anuale pentru autorizația de mediu.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu 60.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

7. La data de 29 septembrie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Navale Năvodari, împreună cu reprezentații Autorității Navale Române - Căpitănia Midia Năvodari, au efectuat un control pe linia consumului de băuturi alcoolice.

Astfel, la bordul unei nave de pe malul drept al Canalului Dunăre Marea-Neagră, au fost testați cu aparatul alcooltest cei 4 membri ai echipajului, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, a fost constatată lipsa a 300 de litri de motorină în gestiunea navei.

În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.

8. La data de 20 septembrie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea au pus în aplicare două mandate de percheziție, la domiciliul unui bărbat, de 36 de ani, din Tulcea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3 motoare de ambarcațiune, 4 setci, 4 vintire, un set de rame, precum și componente provenite de la ambarcațiuni.     

Motorul și un set de rame ar fi fost sustrase, la data de 18 august 2023, de pe o altă ambarcațiune.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 25.000 de lei.

Bărbatul bănuit a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Tulcea, iar, la data de 21 septembrie 2023, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, care a dispus măsura controlului judiciar.                                   

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

Citește și: 

Peste 120 de percheziții efectuate în ultima săptămână! Au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 100 de milioane de lei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții în municipiile Tulcea, Brăila și Galați într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul, aproximativ un milion de lei

06 Mar 2024 692

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 821

Droguri la Tulcea! Arestări și percheziții într-o rețea de traficanți (FOTO)

19 Jan 2024 958

Perchezitii la Tulcea! (FOTO)

06 Dec 2023 977

Descinderi la Tulcea la un suspect de pornografie infantilă! Victimele, mai mulți minori (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 815

11 percheziții în Tulcea, pentru evaziune fiscală și spălare de bani

16 Nov 2023 1029

Droguri la Tulcea! Printre consumatori, elevi. Final de anchetă

07 Nov 2023 958

Percheziții într-un caz de braconaj cinegetic, la Tulcea. Bănuiții ar fi capturat un porc mistreț

03 Nov 2023 885

Percheziții în orașul Babadag, județul Tulcea! Vizate, persoane suspectate de înșelăciune

17 Oct 2023 907

Percheziții în mai multe județe printre care și Constanța și Tulcea! Vizate, persoane bănuite de furt calificat din societăți comerciale (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Sep 2023 1143

Percheziții ale polițiștilor de la Transporturi Constanța la Tulcea! Vizat un bărbat suspectat de furt (GALERIE FOTO)

22 Sep 2023 1011

Poliția RomânăPercheziţii la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de proxenetism

12 May 2023 643

Percheziții în județele Constanța și Tulcea! Vizate persoane suspectate de proxenetism

12 May 2023 1135

Sute de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultima săptămână. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)

06 May 2023 1237

Percheziții în județul Tulcea într-un dosar ce vizează infracţiuni la regimul piscicol. Ce au găsit polițiștii în locuințele suspecților

04 May 2023 883